MENIU

Tătaru: ”Nu aș vrea să sufere cei care ar vrea să-și facă măcar un minim concediu pentru că alții nu participă la acest efort”

Ministrul Sănătății - Nelu Tătaru

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, spune că românii care ar vrea să meargă în concediu în străinătate riscă să fie văzuți drept cetățeni ai unei țări cu transmitere accentuată, din cauza creșterii numărului de cazuri de COVID-19 din ultimele zile.

"Unii oameni vor să meargă în concedii. Poate unii vor merge în afară și vor fi văzuți ca cetățenii unei țări cu transmitere accentuată. E precauție, cum avem și noi, pentru cei care intră în țara noastră, să nu sporească un grad de transmitere accentuată, în comunitate.

Fiecare țară își ia măsuri de precauție. Am păstrat lista din 22 iunie, cu cele 17 țări, apoi încă 5 țări în care, dacă te duci, când te intorci nu intri în izolare la domiciliu. Vom actualiza aceste liste odată ce la nivel european vom avea un consens pe un indicator, poate fi acel indicator de număr de cazuri la un milion de locuitori.

Ce anunța Centrul European de control al bolilor că noi am ajuns pe locul 3 la transmitere comunitară și numărul de pacienți infectați de la o zi la alta, eu sper să ne putem reveni, fiindcă există atitudini din partea celorlalte țări pentru cetățenii unor țări în care transmiterea comunitară este accentuată. Nu aș vrea să sufere cei care ar vrea, după o perioadă destul de grea, să meargă undeva, să-și facă măcar un minim timp de concediu pentru că alții gestionează prost situația și nu participă la acest efort”, a spus Nelu Tătaru, la un post TV.

Având în vedere că România se află în zona galbenă din UE, din cauza numărului crescut de cazuri de coronavirus, mai multe state au limitat accesul românilor pe teritoriile lor. Până acum, Slovenia, Malta, Slovacia, Danemarca și Estonia au anunțat limitarea accesului românilor.

Mai multe articole despre:
nelu tataru coronavirus