MENIU

Tatăl său a fost unul dintre cei mai mari actori români. El este preot la Muntele Athos

Octavian Cotescu, de la a cărui naștere s-au împlinit 91 de ani, a fost unul dintre cei mai mari actori români, dar și unul dintre cei care ne-au părăsit prea devreme. Puțini sunt însă cei care știu că fiul acestuia a ales un cu totul alt drum.

Cu toate că părinții săi, Valeria Seciu și Octavian Cotescu, erau printre cele mai mari nume ale scenei și ecranului în anii '70-'80 ai secoulului trecut, Alexandru Cotescu a avut alte planuri în viață.

După ce a absolvit, de nevoie, Facultatea de Construcţii, Alexandru a simțit chemarea divină și s-a înscris la Teologie, apoi a hotărât să se ducă la Muntele Athos, pentru a se călugări, devenind Monahul Daniil.

"Atunci, (în 2000 - N.R.) rămânerea lui acolo a făcut oarecare vâlvă, poate și datorită faptului că este fiul uriașilor actori Octavian Cotescu si Valeria Seciu”, scria Dan C. Mihailescu despre tanarul Cotescu, in cartea sa, “Oare m-am intors de la Athos?”, citat de national.ro

Acelasi autor a mai adaugat “Fara indoiala, este inzestrat pentru calea aleasă".

Mai multe articole despre:
octavian cotescu parintele Daniil valeria seciu