Tata şi mama, MORȚI pe loc, iar fiica de 14 ani e în stare gravă la spital - Cod roşu de intervenţie în Caraş-Severin
Cod roşu de intervenţie în Caraş-Severin. O fată de 14 ani a fost dusă de urgenţă la spital, iar părinţii ei au murit, în urma unui grav accident rutier care a avut loc, vineri seară, în judeţul Caraş-Severin, între o maşină şi un autocar.
Accidentul rutier a avut loc în localitatea Grădinari din judeţul Caraş-Severin. ”Este vorba despre o coliziune între un autocar şi un autoturism din care au rezultat trei victime,doi adulţi şi un minor, dintre care două victime adulte încarcerate. Acţionează Secţia de pompieri Oraviţa cu 1 ASAS, 1 SMURD, 1 ambulanţă SAJ.
Spre Grădinari a fost trimis şi ATPVM cu medic. Echipajul de pompieri acţionează pentru descarcerarea celor 2 victime din autoturism, care sunt inconştiente”, a transmis ISU Caraş-Severin.
Persoanele din autocar nu necesită îngrijiri medicale. Potrivit poliţiştilor, cei doi adulţi, soţ şi soţie, au murit în urma accidentului, iar fata lor în vârstă de 14 ani a fost dusă la spital, în Oraviţa.
Se pare că maşina a ieşit de pe un drum lăturalnic şi a intrat fără ca şoferul să se asigure, pe un drum naţional unde circula regulamentar autocarul care a fost lovit în plin de autoturism.