Tăriceanu: A căzut și al doilea pilon al "binomului", dar statul paralel NU
Partenerul de guvernare al lui Liviu Dragnea, Călin Popescu Tăriceanu este de părere că "statul paralel" este încă activ, deși ambii piloni ai "binomului" SRI-DNA au fost îndepărtați.
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat, joi, la "Sinteza zilei", că deși statul paralel a fost demantelat plin plecarea fostului adjunct al SRI, Florian Coldea, iar acum a Laurei Codruța Kovesi, trebuie mers până la capăt cu restaurarea instituțiilor, pentru că s-a creat o serie de legături între oamenii din servicii și cei din justiție.
"După decizia de revocare a doamnei Kovesi am stat și am reflectat și am făcut chiar un text pe care l-am postat pe pagina mea de Facebook. Înaintea postării seara târziu stăteam și mă gândeam că poate acestui text ar merita să-i dau un titlu - nu, nu încerc să fu jurnalist, dar poate ca să atragă un pic mai mult atenția.
Și ideea care mi-a trecut prin minte a fost următoarea: Al doilea pilon al statului paralel a căzut, s-a rupt, a fost îndepărtat.
Și după aceea am stat și m-am gândit că, de fapt, statul paralel a fost în acest fel demantelat plecând Coldea și plecând acum doamna Kovesi? Și vă spun că am mari dubii în această privință și am să vă și explic de ce", a spus Tăriceanu.
Potrivit liderului ALDE, în decursul ultimilor 10-12 de când "proiectul" acesta a fost construit, s-au creat o serie de legături între oamenii din justiție și cei din servicii, o serie de complicități.
"Sunt lucruri pe care aceștia nu ar vrea să le vadă ieșite la suprafață, au motive să se teamă, lucrurile nu sunt legale, protocoalele sunt pe lângă lege, ei își pun problema consecințelor în plan juridic", a declarat Tăriceanu.