MENIU

Tăriceanu, replică acidă pentru președintele României

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că afirmaţiile şefului statului de la ceremonia depunerii jurământului de învestitură de către noul Guvern nu au decât "o pură valoare politică".

"În România, atâta vreme cât sunt respectate procedurile de dezbatere, de transparenţă, adoptare conform legilor, legile sunt supuse controlului de constituţionalitate. (...) Nu cred că în aceste condiţii aprecierile preşedintelui au altceva decât o pură valoare politică. Şi ele cred că sunt destinate nu aşa cum a spus preşedintele, care s-a arătat îngrijorat de chestiunile sociale din societate, ci mai degrabă să alimenteze aceste chestiuni şi să le dea apă la moară celor care protestează de o bună bucată de vreme, invocând lucruri neadevărate precum atacul la independenţa Justiţiei sau lupta împotriva corupţiei. Realităţile demonstrează exact contrariul a ceea ce a spus preşedintele pe aproape toate planurile", a afirmat Tăriceanu luni seară la o televiziune, scrie Mediafax.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la ceremonia depunerii jurământului de învestitură de către membrii Cabinetului Dăncilă, că afectarea independenţei Justiţiei este de neacceptat. Potrivit şefului statului, coaliţia aflată la putere nu trebuie să ignore semnalul transmis de sute de mii de români, care de un an continuă să susţină în stradă statul de drept. 

Mai multe articole despre:
Călin Popescu Tăriceanu Tăriceanu