Tăriceanu, întrebat dacă va candida la președinție: "Mă gândesc foarte serios la această decizie"
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat luni că se gândeşte "serios" la posibilitatea de a candida la alegerile prezidenţiale din 2019, dar a adăugat că nu a luat încă o decizie în acest sens.
"Vă pot spune că nu am luat decizia, că această posibilitate sigur că nu-mi este străină, mă gândesc foarte serios la ea, dar e o decizie foarte grea, foarte serioasă şi o voi lua mai târziu. În mod normal, această decizie ar trebui luată, nu numai de mine, cred că de oricine vrea să candideze la această importantă funcţie probabil anul viitor. Cel puţin în ceea ce mă priveşte, nu dau sfaturi altora, fiecare face ce vrea, cum consideră, dar eu cred că acum este mult mai devreme ", a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, la Antena 3, întrebat dacă poate spune că a luat decizia, din punct de vedere personal, de a candida la prezidenţialele de anul viitor.
Liderul ALDE a explicat cum vede el funcţia prezidenţială: "Abordarea facilă, abordarea atractivă a funcţiei prezidenţiale este modelul Băsescu, preşedintele jucător. Preşedintele jucător care are susţinători şi are şi opozanţi, dar face tot timpul ceva care să fie pe placul susţinătorilor şi are o paletă întreagă de acţiuni. Care este problema cu acest model de asumare a rolului preşedintelui? E o capcană îngrozitoare. De ce? Sigur, îţi consolidezi un anumit electorat, dar în faţa celor care sunt opozanţi nu mai ai pic de credibilitate. Şi vine un moment de criză, cum este acesta în care suntem noi, când România, de fapt, ar trebui să privească cu seriozitate şi cu responsabilitate pentru anul viitor, pentru cele şase luni de Preşedinţie, când vezi că e fractură în societate. Şi trebuie să vii şi să poţi să faci demersul credibil, că eşti echidistant, şi în această relaţie echidistantă nu-i favorizezi nici pe cei de la putere, nici pe cei de la opoziţie şi le propui o soluţie politică. Tu, ca preşedinte, le propui o soluţie politică sau măcar încerci să vezi prin consultare dacă se poate degaja o soluţie politică care să asigure consensul", a spus Tăriceanu.
Potrivit acestuia, "crize politice vor apărea mereu".
"Preşedintele ar trebui să aibă această posibilitate să intervină şi să detensioneze situaţiile. Deci, de aici este subtilitatea acestui rol al funcţiei prezidenţiale în sistemul constituţional românesc, pe care, din păcate, preşedinţii nu l-au prea înţeles. Poate Emil Constantinescu mai mult, evident, decât Iliescu în primul mandat, şi Iliescu mai mult decât în primul mandat au înţeles acest rol. Dar poate şi ei au avut momente în care le-ar fi plăcut să fie mai implicaţi. Şi tentaţia e mare, dar trebuie să poţi să te reţii, pentru ca să ai deplina credibilitate în momentele critice, în momentele de criză. Altfel, sigur că principalii actorii trebuie să fie: partidele, Parlamentul şi preşedintele să stea un pic mai retras. Aşa cred eu că ar trebui văzută această funcţie. Acest lucru neînsemnând să ai un preşedinte, pe care să-l vezi că este absent în viaţa publică, nu-şi găseşte rolul, nu ştie ce să facă, nu ştie pe ce butoane să apese, dar nu e rolul lui să fi actor politic în sensul în care am văzut în ultimii, hai să spunem 14 ani aproape, derulându-se funcţia prezidenţială", a conchis Tăriceanu.