MENIU

VIDEO | Tânăr tăiat cu cuţitul în zona gâtului, într-un bar din Dolj. ȘOCANT! Cine este agresorul - Imagini cu un puternic impact emoțional

Momentul în care tânărul este înjunghiat în zona gâtului. Captură video

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Valea Stanciului, județul Dolj, a ajuns la spital, în noaptea de duminică spre luni, după ce a fost tăiat cu un cuțit în zona gâtului, potrivit realitateadecraiova.net

Un localnic a sunat la 112 și a anunțat fapta, iar polițiștii care au ajuns la fața locului au stabilit că în timp ce se afla într-un bar din comuna Valea Stanciului.

Băiatul s-a certat cu un adolescent în vârstă de 15 ani, din Craiova, iar în urma acestui conflict, minorul l-a tăiat cu un cuțit în zona gâtului.

„Tânărul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Persoana bănuită a fost identificată de poliţişti în apropierea locului faptei, fiind condusă la sediul poliţiei. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Aceasta a mai spus că ulterior a fost schimbată încadrarea juridică a faptei sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor și port fără drept de obiecte periculoase.

Cercetările continuă în acest caz, iar după administrarea probatoriului vor fi dispuse măsuri legale.