Surse: Soarta lui Toader, pecetluită la CEx PSD de miercuri! Cine-i ia locul?
Surse politice susţin că soarta ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, va fi tranşată mâine, la şedinţa Comitetului Executiv al PSD, convocată de Liviu Dragnea. Şeful social-democraţuilor n-a renunțat la speranța că, în ultima clipă, Tudorel Toader și Viorica Dăncilă vor da ordonanțele pe justiţie.
Potrivit surselor politice citate de Realitatea TV, pentru şedinţa de miercuri a CEx PSD s-ar fi vehiculat şi numele potenţialilor înlocuitori ai lui Tudorel Toader.
Şansele cele mai mari, potrivit surselor citate, le-ar avea Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiţiei în guvernul Victor Ponta şi preşedinte al Comisiei Juridice din Senat. Alte nume invocate sunt Eugen Nicolicea şi Şerban Nicolae, doil dintre cei mai vocali apărători ai modificărilor aduse legilor Justiţiei.
Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte miercuri, 17 aprilie, de la ora 12:00. Oficial, conducerea PSD urmează să ia în discuţie o remaniere guvernamentală, miniştrii Plumb şi Intotero urmând să părăsească funcţiile de miniştri pentru a candida la europarlamentare.