SURSE: PSD ar putea susține un candidat PNL pentru Primăria Capitalei. Retragerea lui Cătălin Cîrstoiu, decisă luni
PSD pregătește lovitura decisivă pentru medicul Cătălin Cîrstoiu și ar fi pregătit să suțină un candidat PNL la Primaria Generală. Luni, PNL și PSD vor avea o ședință pentru a decide dacă susțin în continuare candidatura lui Cîrstoiu, după explicațiile date de acesta vineri în conferință de presă.
În contextul unor acuzații recente și a unei aparente pierderi de credibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu se află într-o situație delicată privit dinspre Partidului Social Democrat (PSD). După ce presa a expus unele informații controversate, surse din interiorul PSD indică o posibilă susținere a unui candidat din cadrul Partidului Național Liberal (PNL) pentru Primăria generală a Bucureștiului.
Luni, se va desfășura o ședință crucială între reprezentanții PSD și PNL pentru a discuta viitorul lui Cîrstoiu în cursa electorală. În lumina explicațiilor oferite de acesta vineri, în cadrul unei conferințe de presă, PSD pare să fie înclinat să renunțe la sprijinul pentru candidatura sa.
Surse din interiorul partidului afirmă că medicul Cîrstoiu și-a pierdut credibilitatea în cadrul PSD, ceea ce ar putea conduce la o schimbare semnificativă în strategia politică a partidului pentru alegerile locale din 9 iunie.
Candidatul Cîrstoiu nu se lasă, deși toată lumea îi cere să se retragă din cursă. Medicul spune că mandatul său e pe masa coaliției și așteaptă ca liderii să-i ceară retragerea, pentru că ei au venit la el și i-au cerut să candideze. Mai mult, nu vede nicio problemă pentru că fură pacienți de la stat și îi tratează în clinica sa privată.
Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al PNL-PSD pentru Primăria Capitalei, a susținut vineri o declarație de presă, urmată de o scurtă conferință la ora 18:30. Această intervenție a venit în contextul a două ultimatumuri primite din partea premierului Marcel Ciolacu, de a explica acuzațiile aduse în presă. Conferinţa a avut loc în faţa Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, al cărui manager este.
„Am auzit și eu ca și dvs. declarțiile publice ale dlui Ciucă și dlui Ciolacu. Consider că e util să facem asta cât mai repede. Legat de acuzațiile de incompatibilitate, nici eu, nici presa, ci ANI poate să constate incompatibilitatea. Eu nu am făcut nimic care să-mi dea mie perspectiva că sunt în stare de incompatibilitate.
Am operat și în alte spitale de stat și în Republica Moldova, la solicitarea colegilor mei, am oferit expertiza mea și în alte spitale private, atunci când mi s-a solicitat.
Eu nu fac o chirurgie simplă, fac o chirugie complicată aici, la spitalul Universitar. Nu e un domeniu accesibil oricui și am făcut orice să-mi ajut pacienții și colegii.
Legat de participarea mea la consultațiile la Anemona, mi-am ajutat colegii care lucrau acolo și am răspuns și solicitărilor unor pacienți care îmi cereau sprijinul.
Sunt absolut liniștit și dorm liniștit pentru că mi-am ajutat pacienții”, a spus medicul Cîrstoiu.