Suceveanul depistat cu tulpina britanică a SARS-CoV-2 a avut patru contacți direcți
Suceveanul depistat cu tulpina britanică a SARS-CoV-2 a avut patru contacți direcți. Este vorba de mebrii familiei, care au stat în carantină timp de 14 zile, sub monitorizare medicală. Potrivit Direcției de Sănătate Suceava, acesta este și motivul pentru care cei patru nu au mai fost testați RT-PCR.
Bărbatul a revenit din Marea Britanie în data de 5 ianuarie, singur, cu autoturismul proprietate personală, fără să se fi testat la plecarea de pe teritoriul britanic, potrivit monitorulsv.ro.
În România a intrat în carantină la domiciliu, așa cum preveded legea, iar după câteva zile a avut simptome de Covid-19 și a fost confirmat pozitiv.
Din 9 ianuarie, ceilalți patru membri ai familiei au intrat în carantină, sub supraveghere medicală, iar pe durata celor 14 zile n-au manifestat semne sau simptome de boală.
Bărbatul infectat cu tulpina britanică a SARS-CoV-2 a fost internat, iar când s-a aflat că a venit din Marea Britanie, probele sale au fost trimise atât la Institutul Cantacuzino, cât și la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava. Ambele instituții au confirmat, independent, noua tulpină a virusului.
Pe 22 ianuarie, bărbatul în vârstă de 38 de ani a fost externat la cerere, însă două zile mai târziu a revenit la spital acuzând dureri abdominale și a fost reinternat. În prezent, el se află sub tratament, inclusiv aport de oxigen.