Intervenție dramatică, în Suceava. Un perete de la o carieră s-a prăbușit peste doi muncitori. Unul a MURIT
Pompierii militari intervin pentru salvarea unor persoane care au fost prinse sub dărâmături după ce un perete de la o carieră din localitatea Fundu Moldovei s-a prăbuşit, a anunţat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată. Unul dintre ei a fost scos de oamenii aflați în zonă și este conștient. Celălalt a murit.
Un perete de la cariera din zona Pârâul Cailor s-a prăbuşit peste două utilaje, care au fost surprinse cu tot cu conducătorii vehiculelor.
La faţa locului s-au deplasat pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, un modul multirisc (autospecială pentru complex de intervenţii multirisc), o ambulanţă SMURD şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
”Persoana care a fost găsită și este conștientă a fost transportaă la spital, nu am apucat să vorbim foarte multe cu aceasta. A avut șansa ca acea cabină să fie la suprafață. Din păcate, cel de-al doilea a fost prins de tot sub dărâmaturi. Colegii d ela Inspectoratul Teritorial de Muncă vor face o anchetă”, a explicat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Alin Găleată, la Realitatea PLUS.
UPDATE: Cel de-al doilea muncitor a fost găsit decedat, după ce echipele de salvare au reuşit să ajungă la el. Iniţial s-a crezut că este inconştient, însă ulterior a fost constatat decesul.