MENIU

Substanța de la raft care ne epuizează și DISTRUGE creierul. Cu toții o mâncăm fără să știm 

Medicul neurochirurug Vlad Ciurea a vorbit despre substanța aflată în multe dintre produsele de pe raftul magazinelor care poate face mult rău creierului, atunci când este consumată în cantități mari.

Deși are un gust plăcut și zero calorii, substanța vine la pachet cu o capcană și de cele mai multe ori nici nu știm că o consumăm, mai ales că nu toți citesc etichetele produselor pe care le cumpără.

Fără să ne dăm seama, această substanță este pusă în produse precum conserve, muștar, ketchup, supe sau chiar iaurturi. 

Este vorba despre îndulcitorul cunoscut sub numele de E951, o pulbere de culoare albă care este de 200 de ori mai dulce ca zahărul, scrie dcmedical.ro.

Renumitul neurochirurg prof. univ. dr. Vlad Ciurea spune despre acest îndulcitor ne poate ataca neuronii, mergând "până la epuizare și distrugere".

"Cel mai bun "supliment alimentar" pentru organism este mâncarea cât mai naturală. Cea de la țară, dacă se poate, de la micii producători. O mâncare ținută cât mai puțin la congelator, fără aditivi, fără coloranți.

Pentru că, pe lângă apă, odihnă și oxigen, și mâncarea este importantă pentru creierul nostru. E bine de știut că mâncarea procesată vine uneori "la pachet" cu surprize neplăcute pentru organism, celebrele E-uri. 

Unele sunt teribil de periculoase. Am colaborat la scrierea unui Ghid de buzunar chiar pe această temă.

Un exemplu: E 951, îndulcitor și potențiator de arome sintetic. Este de aproape 200 de ori mai dulce decât zahărul! Se descompune, printre altele, în acid aspartic. Acesta suprastimulează neuronii, până la epuizare și distrugere.

Prin urmare produce migrene, amețeli, oboseală cronică și multe altele. Nu întâmplător este interzisă utilizarea acestui E 951 în alimentele destinate sugarilor și copiilor mici.

Din păcate, educația alimentară este redusă la noi… Produsele fast-food și în general mâncarea procesată sunt la îndemână și la prețuri mici. 

Recomand să fim atenți la acest aspect în îngrijirea copiilor, adolescenților și tinerilor noștri", a scris Vlad Ciurea, pe pagina sa de Facebook.