MENIU

SUA, reacție VEHEMENTĂ privind complotul împotriva Republicii Moldova: Rapoartele sunt profund îngrijorătoare

SUA, reacție VEHEMENTĂ privind complotul împotriva Republicii Moldova

Casa Albă a reacționat față de încercările Rusiei de a destabiliza Guvernul din Republica Moldova. Coordonatorul pentru strategii de comunicare al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, a transmis că Statele Unite sunt alături de Chișinău.

John Kirby, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Casei Albe, a ținut o conferință de presă în timpul căreia a vorbit despre amenințările la adresa politicii și parcursului european al Republicii Moldova. Oficialul american a spus că rapoartele făcute de autoritățile din Statele Unite sunt „profund îngrijorătoare”, dar în ciuda acestui lucru „nu sunt în afara limitelor comportamentului rusesc.

Coordonatorul pentru strategii de comunicare al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe a continuat prin a spune că SUA este alături de Republica Moldova în aceste momente dificile. „Suntem categoric alături de guvernul moldovean şi de poporul moldovean”, a concluzionat John Kirby care a mai vorbit și despre obiectele zburătoare doborâte de aviația americană pe parcursul săptămânii trecute, informează BBC.

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a făcut mai multe declarații în legătură cu anumiți militari care sunt camuflați în civili. Liderul de la Chișinău a spus despre aceste persoane că au încercat să coordoneze acțiuni violente. „Un atac asupra unor edificii ale statului și luare de ostatici”, scopul fiind forțarea schimbării puterii de la Chișinău.

Mai multe articole despre:
sua reactie moldova complot