MENIU

SUA a raportat cel mai scăzut bilanț din ultima lună, de 1.015 de decese cauzate de infecția cu COVID-19

coronavirus sua

Statele Unite ale Amercicii (SUA) au raportat, astăzi, 1.015 de decese provocate de infecția cu SARS-CoV2 în ultimele 24 de ore, acesta fiind cel mai scăzut bilanţ din ultima lună, conform datelor furnizate de Universitatea Johns Hopkins, relatează Agerpres. Chiar și așa, raportările zilnice ale deceselor nu au scăzut sub 1.000 de cazuri de la începutul lunii aprilie și până în prezent.

Bilanţul total al deceselor a ajuns la 68.689, ceea ce face ca Statele Unite să se afle, în continuare, pe prima poziție în topul țărilor cel mai afectate de pandemia de coronavirus la nivel global.

De altfel, de la jumătatea lunii aprilie, SUA se află într-o zonă de "platou" de unde cu greu coboară.

În acest context, autoritățile nu sunt deloc optimiste. Din contră, administraţia lui Donald Trump prevede aproape o dublare a numărului zilnic al deceselor provocate de pandemie până la 1 iunie, potrivit unui raport despre apărut în media internaționale la începutul acestei săptămâni.

Documentul în cauză estimează peste 3.000 de decese şi 200.000 de noi cazuri de îmbolnăviri zilnice până la această dată, în contextul în care unele state au început să renunţe treptat la restricţiile impuse populaţiei.

În prezent, SUA înregistrează cel mai ridicat număr de persoane diagnosticate cu COVID-19, respectiv 1,212,900 de cazuri raportate oficial, în vreme ce 188,068 de persoane infectate au fost declarate vindecate. 

Mai multe articole despre:
sua decese sua bilant coronavirus sua