STUDIU: Eficacitatea vaccinului anti-Covid ajunge la 0% după cel mult 7 luni! Bărbații și vârstnicii sunt cei mai afectați
Eficacitatea vaccinului anti-Covid ajunge la 0% după cel mult 7 luni, dacă nu este administrată o doză suplimentară, scrie mediafax.net.
Un studiu suedez independent publicat în revista Lancet, care nu a fost revizuit încă de experți, arată că eficacitatea vaccinurilor împotriva infectării cu SARS-Cov-2 scade progresiv de-a lungul timpului, dar cu un ritm diferit în funcție de tipul de vaccin și mai rapid pentru bărbați, vârstnici sau persoane cu comorbidități.
Studiul a fost realizat cu ajutorul registrelor naționale suedeze care au cuprins datele a 1,684,958 de persoane, inclusiv indivizi vaccinați cu 2 doze de Astrazeneca, Moderna sau Pfizer și indivizi nevaccinați.
Eficacitatea vaccinului Pfizer împotriva infectării a scăzut progresiv de la 92% în ziua 15-30 de la vaccinare, la 47% în ziua 121-180, iar din ziua 211 și după, eficacitatea nu a mai putut fi detectată.
Eficacitatea a scăzut ușor mai lent pentru Moderna, fiind estimată la 59% după 6 luni.
Eficacitatea Astrazeneca a fost în general mai mică și a scăzut mai repede, ajungând la 0% după ziua 121.
În general, eficacitatea vaccinului a fost redusă și a scăzut mai rapid în rândul bărbaților și al persoanelor în vârstă.
Eficacitatea vaccinului împotriva infectării simptomatice cu Covid-19 scade progresiv de-a lungul timpului în toate subgrupurile, dar cu un ritm diferit în funcție de tipul de vaccin și mai rapid pentru bărbați și persoanele fragile în vârstă.
De cele mai multe ori, eficacitatea vaccinului împotriva formelor severe pare să rămână ridicată până la 9 luni, dar nu și pentru bărbați, persoanele în vârstă și cele cu comorbidități, se mai arata în studiul suedez publicat în revista Lancet.