MENIU

STUDIU Ce îi preocupă pe tinerii români: situația economică a României, terorismul și poluarea

Peste jumătate dintre tinerii din mediul urban (64%), cu vârsta cuprinsă între 18-29 de ani, sunt preocupați de situația economică a României, conform studiului cantitativ realizat de Exact Cercetare și Consultanță.

Întrebați care ar fi primele probleme de care s-ar ocupa în situația în care ar deveni un leader mondial, 50% dintre tineri au mai menționat terorismul și încălzirea globală & poluarea, iar 98% consideră că progresul nu este despre a consuma mai mult, ci despre a consuma mai bine. De asemenea, 88% dintre ei consideră că societatea ar fi una mai bună dacă oamenii ar fi mai concentrați pe a împărți lucruri cu ceilalți și nu pe a le deține, scrie Agerpres.

Procentajul cel mai ridicat în rândul tinerilor este întâlnit în cazul utilizării serviciilor de crowdfunding (28%), car sharing-ul fiind menționat de 18% dintre aceștia, în timp ce apartment sharing-ul și ride sharing-ul de un procent de doar 13% și, respectiv, 11%, fiind concepte de business aflate încă la început.

"Considerându-se informați și cu acces permanent atât la lumea din jurul lor, cât și la lumea aflată departe de ei, tinerii actuali simt însă și nevoia de a fi diferiți unii de ceilalți. Conform studiilor calitative desfășurate de noi, aceștia aleg să utilizeze branduri care le oferă experiențe aspiraționale și noi modalități de exprimare a personalității lor. Ei vor să definească branduri și să facă parte din ADN-ul lor", spune Lăcrămioara Loghin, coordonatorul studiului.

Dacă în Occident, Twitter și Instagram sunt cele mai utilizate platforme sociale, în România Facebook-ul se bucură în continuare de cea mai mare popularitate în rândul tinerilor. Tinerii din afară sunt însă mult mai precauți când vine vorba de conținutul pe care îl share-uiesc pe această rețea de socializare, datorită faptului că părinții sau alte rude dețin un cont pe Facebook.

Un număr de 9 din 10 tineri români aleg însă să utilizeze Facebook-ul zilnic. Pentru WhatsApp optează zilnic 5 din 10 tineri, în timp ce pentru Instagram 2 din 10. Twitter nu se află pe lista preferințelor tinerilor din România, mai puțin de unu din 10 fiind activ zilnic pe această rețea de socializare.

Studiul cantitativ a fost realizat în luna noiembrie 2015, universul cercetării fiind reprezentat de persoane cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani, rezidente în mediul urban și utilizatoare de internet.

Mai multe articole despre:
economie tineri studiu