MENIU

Și studiile postuniversitare vor fi asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii - proiect

Trei parlamentari PNL au depus un proiect de lege care prevede că şi studiile postuniversitare, de master şi de doctorat vor fi asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii, nu doar cele universitare, indiferent de numărul de ani şi de instituţii absolvite, motivându-se că munca intelectuală este tratată "superficial" în România şi "dusă la derizoriu".

Potrivit legii pensiilor, în acest moment se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, precum studiile la zi în învăţământul universitar, potrivit news.ro.

Proiect de lege prevede că acestor studii se adaugă şi cele postuniversitare, şi cele ale programelor universitare de master şi de doctorat.

"Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a tuturor perioadelor de studii", se arată în proiect.

Iniţiatorii motivează că în România munca intelectuală nu este recompensată suficient.

Mai multe articole despre:
pensii studii postuniversitare