Studenții de la Medicină și-au reclamat profesorii la Parlament pentru că-i PICĂ PE RUPTE
Un memoriu semnat de aproximativ 100 de studenți de la Facultatea de Medicină, Universitatea Transilvania, din Brașov a fost înregistrat la Parlament.
Studenții reclamă două cadre didactice: prodecanul Dan Grigorescu (fostul director al Spitalului Județean de Urgență Brașov) și pe Alina Pascu, de la Fiziopatologie „pentru lipsa de obiectivitate la examene“ și pentru că-i „pică“ pe rupte, scrie newsbv.ro.
Practic, 80-90% dintre studenții care au susținut exmenuil la cele două cadre didactice nu au promovat examenul, în timp ce la restul materiilor gradul de absolvire este de peste 80%!
La Senat, președinta Comisiei de Educație, Ecaterina Andronescu, l-a delegat pe senatorul PNL de Brașov, doctorul Marius Neculoiu, să vadă care este realitatea la fața locului.
"Prea multe lucruri nu pot să vă spun. Am stat de vorbă cu profesorii de la Facultatea de Medicină. Și dl. rector Abrudan cunoaște situația. Profesorii spun că sunt slab pregătiți studenții, de aceea sunt aceste rezultate. De celaltă parte, studenții cer ca la examenele suținute de aceștia, să fie prezentă o comisie de examinare, fie internă, din cadrul Universității, fie din afara facultății", a declarat senatorul Marius Neculoiu.