Căminele groazei din Ilfov. STENOGRAME BOMBĂ: cum funcționau centrele doar pe hârtie, fără acte reale - Șocant cine făcea legea
Apar noi stenograme în dosarul căminelor groazei. Un asistent social l-ar fi ajutat și sfătuit pe Ștefan Godei, unul dintre liderii celor două grupări infracționale și președinte al asociației care deținea centrele, ce anume să facă pentru a obține licențele de funcționare a căminelor de bătrâni, chiar dacă nu îndeplineau condițiile de funcționare. În plus, angajații făceau activități cu pacienții doar pe hârtie, iar la final bifau niște x-uri pentru a da bine la controale.
Dezvăluiri șocante continuă să fie făcute publice în „caracatița” azilelor groazei din județul Ilfov, unde vârstnicii erau privați de cele mai elementare condiții, pentru care, însă, plăteau bani grei.
Potrivit unor noi stenograme în dosarul căminelor groazei, un asistent social l-ar fi ajutat și sfătuit pe Ștefan Godei, patronul celor două azile din Ilfov.
STENOGRAME noi din căminele groazei: Torturi de neimaginat, la Ilfov - Asistentă: „Te injectez și nu te mai ridici o săptămâna din pat!”
CINE ESTE ASISTENTUL SOCIAL CARE L_A AJUTAT PE GODEI ÎN SCHEMA TERIFIANTĂ DE EXPLOATARE A BĂTRÂNILOR
Este vorba de un membru premiat al Colegiului Național al Asistenților din România. Gheorghe Pleșa avea experiență în acest domeniu și i-ar fi spus lui Godei exact ce să facă pentru a obține licențele de funcționare a căminelor de bătrâni, chiar dacă nu îndeplineau condițiile de funcționare. Acesta l-a ajutat să obțină acreditarea și licențele, știind că acestea nu îndeplinesc condițiile.
Activitățile se făceau numai pe hârtie, una dintre asistente le bifa pe hârtie cu x-uri, în timp ce acestea de fapt nu se desfășurau.
George Pleșa este acuzat, alături de Stefan Godei, de constituire de grup infracțional organizat și trafic de persoane. DIICOT a solicitat arestarea sa preventivă, alături de alți 23 de inculpați din dosar, însă Tribunalul București a decis plasarea în arest la domiciliu. Parchetul a contestat decizia instanței.
Patronul de la „azilele groazei” cheltuia banii făcuți din suferința bătrânilor pe droguri, prostituate și lăutari
Atenție, urmează detalii cu un puternic impact emoțional!
CUM ERA ALEASĂ CONDUCEREA AZILELOR GROAZEI
PLEȘA GEORGE: Da, domnul GODEI!
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Să trăiți, domnul PLEȘA! Ce faceți?
PLEȘA GEORGE: Sunt bine, sănătos, în izolare!
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Întrebarea mea către dumneavoastră, era alta...sunteți de acord ca timp de o lună de zile să fiți șeful nostru de centru? Nu mai râde, până îmi iese licența?
PLEȘA GEORGE: De ce?
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Pentru că mi-a cerut decizia de șef de centru, ca să, pentru licența finală, ăsta e singurul lucru pe care nu-l am!
PLEȘA GEORGE: Contra cost, nu?
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Haide, mă, am înțeles că ești bolnav, dar nu...
PLEȘA GEORGE: Păi, da, dar de la boală se ridică idei!
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Ai început să delirezi, să delirezi, nu?
PLEȘA GEORGE: Da, da...
GODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Hai, mă, lasă, că nu e problemă, știi că nu rămân dator niciodată!
PLEȘA GEORGE: Da...
A AGODEI ȘTEFAN CRISTIAN: Hai că o să-ți trimit eu foaia să o semnezi, o semnezi și...
Sursa: Referat procurori
ANGAJAȚII FĂCEAU ACTIVITĂȚI CU PACIENȚII DOAR PE HÂRTIE
CĂRĂULAȘU IOANA-ANDREEA: Aha. La ăștia ce mai ai de făcut ?
PLEȘA GHEORGHE: Monitorizările… Fișa aia a beneficiarului.
CĂRĂULAȘU IOANA-ANDREEA: Io zic să….
PLEȘA GHEORGHE: Să facem și noi x-uri, x-uri, x-uri că oricum nu le mai verifică nimeni din urmă, nu? Să punem date, așa, random.
CĂRĂULAȘU IOANA-ANDREEA: Aha…
PLEȘA GHEORGHE: Păi ce să facem. Punem și noi niște chestii că s-au… printăm de pe net că s-au discutat. Le punem într-un caiețel, ceva, într-un dosărel și am făcut treaba, corect?
CĂRĂULAȘU IOANA-ANDREEA: Daa. Da numai căă…io zic să te mai gândești cu fișa aia.
PLEȘA GHEORGHE: Păi nu știu, fată. Ai mai venit cu vreo propunere nouă și nu știu io? Ia dă-mi o propunere nouă să mă uit la ea, deși asta-i incompletă!(...)
CĂRĂULAȘU IOANA-ANDREEA: Pe bune, acuma, nu o să ai cum să le bifezi pe toate sau să scrii la toate. Pentru ei nu sunt oameni cu care să faci chiar toate activitățile alea, și atunci tu printezi doar să le ai printate, să lei ai printate acolo lunar, dar nu o să apară nimic și, mai rău, o să se vadă când tu din 7 foi ai 4 bife.
Sursa: Referat procurori
Stenograme revoltătoare din ancheta procurorilor DIICOT în cazul uriașei „caracatițe” în schema căminelor groazei au apărut la câteva ore de la descinderile mascaților la cele trei centre de vârstnici din Voluntari, județul Ilfov.
Mărturii dramatice despre calvarul îndurat de bătrâni și despre limbajul folosit de angajați, greu de suportat au fost publicate într-un adevărat „serial” de stenograme din anchetă. Oamenii în vârstă din căminele în care trebuiau să fie îngrijiți în a doua parte a vieții erau bătuți, înfometați, drogați, lăsați dezbrăcați iarna și fără tratamente, exploatați prin muncă forțată, zilnic. Mai mult, mulți locuitori din Voluntari, din alte localități din județul Ilfov au declarat că bătrânii ajungeau să cerșească mâncare oamenilor care treceau pe lângă azil, pentru a supraviețui, potrivit Realitatea PLUS.
CUM AU FOST DESCOPERITE ORORILE DIN CĂMINELE GROAZEI DIN ILFOV
Scandalul căminelor groazei a izbucnit marți, 4 iulie, după cele 31 de percheziţii au fost făcute în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş.
În urma descinderilor, aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care ar fi trebuit să primească îngrijiri. Anchetatorii au stabilit că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante.
Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor.
Procurorii DIICOT au anunţat, pe 5 iulie, că 24 de persoane au fost reţinute şi două plasate sub control judiciar, după percheziţiile la centrele pentru persoane vulnerabile.
”24 de inculpaţi au fost reţinuţi, iar faţă de doi s-a dispus măsura controlului judiciar”, a anunţat, DIICOT legat de cazul care vizează exploatarea persoanelor cu dizabilităţi sau vulnerabile.
Înaintea perchezițiilor, o parte din presă a scris despre neregulile ce aveau loc în trei cămine de bătrâni din județul Ilfov, iar organizația non-guvernamentală Centrul pentu Resurse Juridice a sesizat autoritățile încă din luna septembrie 2022.