Statul ungar oferă, în regim de urgenţă, un sprijin de 52 000 de euro Liceului "Tamási Áron" din Odorheiu Secuiesc
Secretariatul de Stat pentru Politicile Naţionale din cadrul Cancelariei prim-ministrului Ungariei oferă, în regim de urgenţă, un sprijin de 20 de milioane de forinţi (52 000 de euro) Liceului "Tamási Áron" din Odorheiu Secuiesc, prin intermediul Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România (UCDMR). Benii sunt destinaţi achiziţionării de laptopuri, telefoane, instrumente muzicale, pentru elevii ale căror bunuri au fost distruse în urma prăbuşirii parţiale a clădirii internatului.
Într-un comunicat transmis agenţiei ungare de presă MTI se aminteşte că la data de 18 decembrie, o parte a internatului Liceului “Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc s-a prăbuşit. Patru elevi a fost prinşi sub ruine; unul dintre ei a decedat, pentru viaţa unei eleve medicii încă se mai luptă, în timp ce alte două persoane au suferit răni uşoare, se mai precizează în comunicat.
În urma tragicului eveniment, elevii care nu se aflau atunci în încăperile distruse ale internatului au suferit pagube materiale semnificative; bunurile pe care le foloseau zi de zi - laptopurile, telefoanele mobile, instrumente muzicale ale elevilor care urmau cursuri de artă - au fost distruse, scrie în comunicat.
În vederea înlocuirii acestora, Secretariatul de Stat pentru Politicile Naţionale a decis să acorde, în regim de urgenţă, un sprijin de 20 de milioane de forinţi (52 000 de euro), suma urmând să fie transferată instituţiei prin intermediul Uniunii Cadrelor Didactice Maghiare din România (UCDMR), în speranţa că la începutul noului an se va reuşi deja achiziţionarea echipamentelor necesare, care să fie apoi predate elevilor, mai precizează comunicatul.