MENIU

Stăpânii de sclavi de la Berevoeşti, condamnaţi definitiv: Între trei şi cinci ani de închisoare

Stăpânii de sclavi de la Berevoeşti, între trei şi cinci ani de închisoare

Între trei şi cinci ani de închisoare. Atât au primit cinci dintre stăpânii de sclavi de la Berevoeşti. Sunt primele pedepse definitive date de Curtea de Apel Piteşti în cazul clanurilor care timp de cel puţin opt ani au înrobit zeci de oameni, mulţi dintre ei copii, în satul aflat la nici 100 de kilometri de Capitală. 

Şase dosare în instanţă, aproape 40 de inculpaţi şi zeci de victime. Aşa arată acum cazul Berevoeşti. Deocamdată, magistraţii au dat condamnări definitive într-un singur dosar: cinci persoane au primit pedepse între trei şi cinci ani de închisoare, pentru trafic de persoane şi constituire de grup infracţional organizat.

Inculpaţii sunt acuzaţi că în ultimii opt ani au înrobit zeci de oameni, între care mulţi minori. Printre victimele găsite la descinderi au fost şi doi copiii de 10 şi 12 ani.

Victimele erau lovite fără milă şi forţate să muncească în gospodăriiile romilor. 

În iulie anul trecut, 37 de persoane au fost arestate în acest dosar. După cinci luni, femeile au fost plasate în arest la domiciliu. 

Mai multe articole despre:
pedepse sclavie