MENIU

Stalinista Ana Pauker, transformată în erou naţional de către CJ Vaslui

Stalinista Ana Pauker, una dintre persoanajele sistre ale perioadei comuniste din România, apare pe afişul unui simpozion organizat de Consiliul Judeţean Vaslui şi dedicat personalităţilor feminine ""deschizãtoare de drumuri, care ne-au format identitatea si au fãcut cunoscutã România în lume. "Simpozionul este înscris în programul „Centenarul Marii Uniri – 2019” al Ministerului Culturii si Identitãtii Nationale.

Asocierea Anei Pauker, un personaj istoric controversat, cu personalităţi precum Regina Maria, Elisabeta Brăescu, Ecaterina Teodoroiu sau Ana Aslan este cel puţin nefericită.

Jurnaliştii vremeanoua.ro amintesc şi faptul că preşedintele CJ Vaslui şi liderul local al PSD, Dumitru Buzatu, a fost profesor de marxism-leninism.  De altfel, potrivit aceleiaşi surse, organizatoarea Ramona Mocanu, directoarea Muzeului Judeţean, a avut chiar aprobarea lui Dumitru Buzatu  ca numele Anei Pauker să fie trecut pe afiş.

Potrivit adevarul.ro, vasluianca Ana Pauker a fost poreclită şi „Stalin în fustă”, fiind considerată de mulţi istoric drept „una dintre cele mai nefaste figuri din istoria contemporană a României“. ”Cele mai mari crime ale Anei Pauker au fost cele îndreptate către Biserică şi ţărănime. Clerul greco-catolic a fost băgat în închisori aproape în întregime, la fel ca şi mii şi mii de preoţi şi călugări ortodocşi, între victimele sale fiind şi foarte multe călugăriţe”, scrie Adevărul.

Mai multe articole despre:
Dumitru Buzatu Ana Pauker