MENIU

Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea, în plin scandal! O nouă acuzație de malpraxis

O nouă acuzație de malpraxis planează asupra Spitalului Județean din Râmnicu Vâlcea. Părinții unei fetițe de un an și opt luni spun că medicii au tratat-o pe copilă pentru roșu în gât și nu și-au dat seama că aceasta avea de fapt pneumonie. După câteva zile, micuța a ajuns la București în stare gravă. 

Părinții au mers întâi la pediatrul particular, care a spus că micuța are o infecție urinară și i-a dat tratament. Dar fetița a continuat să se simtă rău, așa că oamenii s-au dus cu ea la spitalul județean, la urgență. 

A doua zi, părinții au revenit cu micuța la consult și li s-a spus că este totul în regulă, să continue tratamentul. Dar starea fetiței s-a agravat, așa că părinții au ajuns din nou la urgență. Fetița deja nu mai putea respira, iar de data aceasta medicii au decis să o trimită la București. În Capitală, după investigații, copila a ajuns în sala de operații. 


Fetița va rămâne internată cel puțin o lună. Managerul Spitalului din Râmnicu Vâlcea spune că deocamdată nu poate face o anchetă deoarece nu există o sesizare și nu știe exact despre ce este vorba. Părinții spun însă că vor face acest lucru când vor reveni în oraș. Spitalul este în centrul unui scandal uriaș după ce un băiețel de un an diagnosticat cu laringită a ajuns în moarte cerebrală la București. 


În acest caz, spitalul face o anchetă, la fel și inspectorii Direcției de Sănătate Publică.


Sâmbătă, peste o sută de oameni au protestat în fața Spitalului din Râmnicu Vâlcea față de neglijența medicilor. 

Mai multe articole despre:
spital malpraxis