MENIU

Spectacol pornografic cu un copil de 9 luni, pe un site de videochat! Procurorii au intervenit

Procurorii DIICOT au efectuat, joi, o percheziție domiciliară pe raza municipiului Onești, județul Bacău, într-o cauză în care se efectuează cercetătri sub aspectul săvârșirii infracțiunii de pornografie infantilă. 

Mai exact, arată oamenii legii, la data de 8 iunie 2017, prin intermediul unui site  de video-chat pentru adulți, suspecta, în vârstă de 24 de ani, a oferit un spectacol pornografic cu fiica sa minoră, în vârstă de 9 luni, producând astfel și punând la dispoziția celorlalți utilizatori ai site-ului materiale pornografice cu fiica sa minoră.

În urma percheziției, au fost ridicate, două laptopuri, un hard-disk intern, 4 memory-stick-uri, două telefoane mobile și mai multe înscrisuri, bunuri ce ar fi fost folosite în activitatea infracțională.

De asemenea, cei doi copii minori ai suspectei, identificați la adresa unde a fost efectuată percheziția domiciliară, au fost încredințați D.G.A.S.P.C. Bacău.

La sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 2 persoane.

La acțiune au participat și polițiști din cadrul B.C.C.O. Bacău, precum și jandarmi, iar cooperarea internaţională a fost facilitată de către EUROPOL. 

Mai multe articole despre:
DIICOT procurori