MENIU

Spania: Majoritatea primarilor catalani se implică în referendumul privind secesiunea

Spania: Majoritatea primarilor catalani se implică în referendumul privind secesiunea

Mai mult de jumătate dintre primarii Cataloniei (nord-estul Spaniei) s-au angajat sâmbătă să participe la organizarea unui referendum privind autodeterminarea, la 1 octombrie, chiar dacă acesta a fost interzis de justiţia spaniolă, transmite AFP. 

Peste 500 de primari, din cei 948 câţi numără a doua regiune ca populaţie din Spania (7,5 milioane de locuitori), au participat sâmbătă la o adunare la Universitatea din Barcelona pentru a prezenta un manifest în care s-au angajat "să colaboreze cu guvernul catalan pentru toate acţiunile pe care le va solicita", a constatat un corespondent al AFP. 

Executivul regional este condus de separatişti de la începutul lui 2016, după victoria unei coaliţii favorabile secesiunii în alegerile regionale din septembrie 2015. 

Separatismul este deosebit de puternic în regiunile rurale din Catalonia, dar mai slab în oraşe ca Barcelona care are o populaţie de 1,6 milioane de locuitori. 

Activista de stânga Ada Colau, primar al oraşului, nu şi-a dezvăluit până în prezent poziţia în această problemă. 

Şeful executivului regional, Carles Puigdemont, va avea nevoie de sprijinul ei pentru a duce la bun sfârşit proiectul său de referendum, în special pentru a putea amplasa urne în clădirile care aparţin municipalităţii. 

"Nu vom da înapoi din faţa niciunui obstacol politic, juridic sau de altă natură ridicat în cale de stat", mai scrie în manifestul primarilor separatişti. 

Vineri, şeful guvernului spaniol, conservatorul Mariano Rajoy, le-a reamintit aleşilor municipali că au obligaţia de a respecta legea, insistând asupra faptului că referendumul nu va avea loc. 

"Sunt îngrijoraţi şi acesta este motivul pentru care trec la ameninţări", a declarat sâmbătă Carles Puigdemont. 

Opinia publică din Catalonia este divizată în legătură cu independenţa: aproximativ 48,5% dintre catalani sunt împotriva secesiunii şi 44,3% sunt pentru, potrivit unui recent sondaj realizat de un institut din subordinea executivului catalan. O largă majoritate, peste 70%, doreşte ca problema să fie decisă în urma unui referendum, mai scrie AFP.

Sursa: agerpres.ro

Mai multe articole despre:
Spania Catalunia