MENIU

Sorina Pintea: Falsul medic italian, ajutat "din milă" de o funcţionară DSP

Funcționara DSP care i-a eliberat parafă falsului medic italian Mateo Politi susţine că a făcut-o "din milă", a declarat ministrul Sănătăţii, SOrina Pintea, pentru Europa FM. 

Într-o intervenţie la Europa FM, ministrul Sănătăţii a declarat că funcţionara DSP, întrebată de ce i-a dat italianului codul de parafă, a răspuns că "din milă".

"N-am înțeles de cine i-a fost milă și cine i-a indus această milă. Cu siguranță este vorba și de corupție aici. Vreau mai întâi să văd documentele, să văd dacă efectiv a intrat în sala de operație, dar există mărturii că a făcut-o. Poate era un talent nativ …”, a afirmat Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății a mai explicat că italianul n-ar fi avut drept să solicite parafă şi că oricum nu avea dreptul, pentru că nu şi-a depus documentele doveditoare privind studiile la Colegiul Medicilor.

Ministrul Sănătaţii a mai precizat că şirul neregulilor nu se opreşte la Direcţia de Sănăzaze Publică. 

„Acest domn avea încheiată și o poliță de malpraxis. (...) Deci el a obținut codul de parafă fals pe 23 martie, a semnat un contract în 12 ianuarie, cu o clinică privată, și a obținut în februarie o poliță de malpraxis. (...) Am început cu instituțiile statului – o direcție de sănătate … un funcționar care a greșit, apoi unele instituții private care au privit superficial”, a declarat Sorin Pintea la Europa FM. 

Mai multe articole despre:
Sorina Pintea Mateo Politi