MENIU

SRS, audiat la DNA: Mă aflu aici pentru că am luptat cu sistemul. Sunt inocent

Noi audieri în dosarul creditelor bancare obţinute ilegal. După ce Remus Truică a dat explicații în faţa procurorilor, astăzi a venit rândul lui Adrian Sârbu și Sorin Roșca Stănescu să fie audiați la DNA.

Înainte de a intra la DNA, Sorin Roşca Stănescu a făcut mai multe declaraţii:

"Mă aflu aici în acest loc şi nu în altă parte nu fiindcă m-aş simţi vinovat de vreo încălcare a vreunei legi,  ci pentru că m-am luptat cu sistemul, care nu înseamnă neapărat o sumă de instituţii, dar aşa am făcut întotdeauna şi aşa o să fac. Sunt inocent, am vrut să renunţ la avocat, sa mi se dea din oficiu, dar familia şi prietenii au insistat sa ii pastrez", a spus acesta.

Cei doi sunt suspectați că au obținut credite în valoare de câteva milioane de euro, deși nu ar fi îndeplinit condițiile legale. 

”DNA a schimbat ora la care trebuie sa ma prezint. Nu va fi ora 9:00, ci va fi 11:00. Din respect fata de toti colegii mei din presa, anunt aceasta modificare de program pentru ca cei care doresc sa imi puna intrebari sau sa ma filmeze, sa nu piarda inutil vremea in fata institutiei. Tot din respect fata de confrati si fata de libera circulatie a informatiei de interes public voi fi prezent in fata intrarii DNA, la ora 10:30, pentru a putea raspunde tuturor intrebarilor. Fac, insa, precizarea ca respect si munca procurorilor, indiferent ce intentii au ei. Ca atare, ma voi abtine sa emit judecati in legatura cu continutul anchetei declansate de DIICOT si preluata de DNA”, a declarat Sorin Roșca Stănescu.

Procurorii susțin că există suspiciunea că la sfârşitul anului 2007 la nivelul conducerii executive a BRD – GROUP SOCIETE GENERALE a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat în scopul acordării de credite, cu încălcarea normelor de creditare, atât cele interne, cât şi cele emise de Banca Naţională a României, unor persoane fizice şi/sau societăţi comerciale, activitatea infracţională concretizându-se în obţinerea unor importante sume de bani din săvârşirea subsecventă a unor infracţiuni de înşelăciune, fiind cauzat un prejudiciu de 43.500.000 de euro în dauna BRD – GROUP SOCIETE GENERALE. Membrii grupului infracţional organizat au acţionat în mod concertat, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, aceea de a obţine importante beneficii financiare, potrivit contribuţiei infracţionale pe palierele execuţionale din cadrul grupării. În cadrul grupării infracţionale organizate, fiecare membru a desfăşurat activităţi specifice interesului, poziţiei, pregătirii şi profesiei sale, în vederea fraudării sistemului bancar, cu desfăşurare pe termen lung”, menţionează DIICOT, citat de Mediafax.

Potrivit DIICOT, doi dintre liderii grupării infracţionale, folosindu-se de funcţiile deţinute în cadrul BRD – GROUP SOCIETE GENERALE, ”au racolat şi controlat activitatea mai multor persoane subordonate şi aflate în raporturi de muncă cu banca, care prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu sau prin neîndeplinirea acestora au facilitat aprobarea/acordarea frauduloasă a unui număr de 17 credite unor persoane fizice sau juridice, cunoscând faptul că pentru niciunul din creditele astfel acordate nu erau îndeplinite condiţiile minime impuse de normele de creditare şi că imobilele folosite pentru garantarea creditelor au fost supraevaluate de evaluatorii agreaţi de bancă”.

Potrivit acestora, cel de-al treilea lider al grupului infracţional, Remus Truică, a fost şi principalul beneficiar al activităţii infracţionale, din cele 17 credite acordate în mod fraudulos de BRD – GROUP SOCIETE GENERALE, 15 fiind acordate unor persoane fizice sau juridice aflate sub controlul său direct, obţinând astfel suma de 35.000.000 euro.

Procurorii mai spun că în ceea mai mare parte sumele de bani au fost externalizate prin includerea în circuite financiare prin conturi deschise la Monaco, în Elveţia, Austria şi Cipru, ”conturi controlate direct de către Remus Truică şi Cristian Aparaschivei şi apoi folosite de aceştia pentru achiziţionarea unor bunuri de lux, ambarcaţiuni şi imobile”.

Mai multe articole despre:
DNA Sorin Roşca Stănescu