Sorin Cîmpeanu DEZVĂLUIE SCENARIUL în care se închid școlile. La cine stă DECIZIA
Decuplarea funcționării unităților de învățământ de indicele de infectare din localitățile în care funcționează acestea a împărți în două atât părinți și cadrele didactice, cât și autoritățile și pe experți. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut, astăzi, câteva precizări privind "excepția de la regulă", mai exact despre situațiile în care școlile vor trebui, totuși, să treacă în regim online. Închiderea tuturor școlilor dintr-o localitate se va realiza DOAR în cazul CARANTINĂRII, măsură ce va fi stabilită de Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) aflat în subordinea secretarului de stat, Raed Arafat.
Întrebat, astăzi, ce se va întâmpla cu școlile dacă rata de infectare crește și mai mult, ministrul Educației a explicat: „În condițiile în care rata de infectare crește foarte mult, Departamentul pentru Situații de Urgență poate dispune carantinarea acelei localități. Prin ordinul de carantinare, se precizează și activitățile esențiale care se pot desfășura, precum și activitățile care nu se mai pot desfășura în cazul carantinării, știut fiind faptul că declararea carantinei depinde nu numai de rata de incidență din localitate, ci și de mulți alți factori pentru îndeplinirea unui punctaj de 60 de puncte. E o procedură specifică DSU”.
Noua MODALITATE de funcționare a școlilor, stabilită printr-un Ordin comun al MS și ME. În ce condiții se vor ÎNCHIDE unitățile de învățământ - DOCUMENT
Precizarea ministrului vine în contextul în care ziua de astăzi a adus noi cifre menite să stârnească îngrijorare. Vorbim despre un indice de 9,64 în Capitală și de 9, 98 în județul Ilfov.
De parcă asta nu ar fi tot, 31 de județe plus Bucureștiu sunt, astăzi, în scenariul roșu. De asemenea, în același scenariu se află la această oră peste 180 de orașe din România.