Sorin Cîmpeanu: Cel puțin 10 campusuri pentru învățământul dual construite în România - Mesaj ferm către școlile profesionale
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat marți că cele 10 campusuri pentru învățământul dual prevăzute în PNRR trebuie dezvoltate obligatoriu, în parteneriat cu câte o universitate. În același timp, ministrul a lansat un mesaj ferm către școlile profesionale pentru a primi instructori din zona privată, nu numai de la stat.
Cel puțin 10 campusuri vor fi construite pentru învățământul dual în următoarea perioadă, a anunțat ministrul Sorin Cîmpeanu. Acesta a vorbit despre importanța campusurilor pentru pregărirea practică și teoretică în școli de meserii, în care elevii privesc burse de la firme private care apoi îi recrutează. Asta se va întâmpla numai dacă PNRR va fi aprobat de Comisia Europeană va aproba planul de reziliență și redresare economică a României, în țară se vor construi cel puțin 10 campusuri pentru învățământul dual.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a explicat că cele 10 campusuri trebuie dezvoltate obligatoriu, în parteneriat cu câte o universitate, pentru ca elevii să poată avea acces apoi, mai ușor, la educație superioară.
”Cei tineri care vin în învățământul dual să știe că vor avea șansa, pe modelul german, să își continue studiile în anumite domenii și la nivel universitar. Atunci când statul va investi 338 de milioane de euro în aceste campusuri – 10 campusuri sunt în momentul de față în negociere cu Comisia – îndrăznesc să îmi manifest optimismul, deși negocierile nu sunt încheiate, că această parte va rămâne”.
Anunțul nu este nou. În urmă cu o săptămână, ministrul Educației a vorbit despre cele 10 campusuri pentru tinerii care vor studia în învățământul dual. Acestea vor fi construite în mari orașe din țară, fondurile alocate fiind de peste 300 de milioane de euro, prevăzute în PNRR, program aflat pe masa negocierilor cu Comisia Europeană.
În același timp, prezent la ”Professional Dual Summit”, organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Sorin Cîmpeanu a transmis un mesaj ferm școlilor profesionale să fie mai deschise în a accepta instructori din zona privată.
„Este vorba de dotarea a aproape 1.000 de ateliere. Acele ateliere vor putea să dispună de simulatoare și de mijloace de pregătire conforme cu ceea ce există în acest moment, în lume. Dar ele trebuie să fie utilizate. Nu avem instructori, profesori, capabili să utilizeze aceste resurse tehnologice avansate pe care noi dorim să le punem la dispoziția învățământului profesional. Agenții economici au disponibilitatea să ofere resursă umană care să susțină cadre didactice în școli. Nu întotdeauna aceste persoane au acces în școală pentru că accesul este mai restrictiv decât ar trebui să fie”, a explicat ministrul Cîmpeanu.