MENIU

Sondaj de Centenar, românii nu sunt mulțumiți de ce se întâmplă în țară

Primul sondaj de opinie realizat simultan în România și Statele Unite dezvăluie lucruri interesante despre cele 2 popoare și chiar contrazice câteva idei preconcepute. De exemplu, mai bine de 2 treimi dintre americani au auzit despre țara noastră. Pe de altă parte, românii s-au dovedit a fi mai mult pro-americani, iar un procent însemnat consideră că țara merge prost din cauza politicienilor.  

Sondajul de opinie "România și America în Centenar. Oglindiri reciproce" arată că 67% dintre americani au auzit de România, 20% nu au auzit, iar 12% nu au știut sau au refuzat să raspundă.

În ceea ce privește contextul în care au aflat despre România, 4% dintre americani au auzit datorita gimnasticii (Nadia Comăneci) 3% cunosc pe cineva care locuieste in Romania, 3% stiu ca România a fost tara comunistă.  2% au auzit de România datorită lui Vlad Țepeș, iar majoritatea de 61% au raspuns ca au auzit de Romania in alte contexte decat cele enumerate deja.

La întrebarea "Care credeți că a fost cel mai important eveniment în România de la Marea Unire până in prezent?" răpnsurile au fost:

45% - Revolutia din 1989;

 8% - Aderarea Romaniei la UE in 2007;

 5% - Al Doilea Razboi Mondial;

 3% - Aderarea Romaniei la NATO;

 3% - Comunismul;

1% - Marea Unire;

1% - Monarhia;

1% - Ziua de 23 august 1944 - sfarsitul razboiului;

3% - alt raspuns.

La rândul lor, 79% dintre români au spus că au sentimente pozitive față de SUA, 14% au apreciat că au sentimente negative, iar 6% au preferat să nu raspundă.

La întrebarea legată de direcția în care consideră că se întreaptă țara lor, 74% dintre românii chestionați consideră că România merge într-o direcţie greşită, în timp ce doar 19% cred că direcția este bună. În cazul amercianilor raportul între cele 2 taabre este mult mai strâns: 46% cred că SUA merge într-o direcţie bună, iar 44% o consideră greşită.

Datele cercetării "Valori, percepții și reprezentări ale populației din România și Statele Unite ale Americii" au fost culese și analizate de The Polling Company (în America) și INSCOP (în Romania). Sondajul a fost realizat în perioada 12 - 23 octombrie 2018 pe un eșantion de 1.050 subiecți, iar cel din Statele Unite in intervalul 19-22 octombrie, pe același eșantion.

Mai multe articole despre:
null