MENIU

Solidaritatea învinge: Festivalul Brazilor de Crăciun restabilește dreptul egal la educație: Distanțare socială nu înseamnă marginalizarea copiilor vulnerabili

Solidaritatea învinge: Festivalul Brazilor de Crăciun restabilește dreptul egal la educație: Distanțare socială nu înseamnă marginalizarea copiilor vulnerabili

Bucureşti, 17 noiembrie 2020: Pentru cei peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) care nu mergeau la școală la începutul anului, situația a devenit și mai dramatică odată cu închiderea școlilor, pe fondul crizei pandemice. Organizația Salvați Copiii România consolidează mecanismul de urgență pentru educație, pentru ca acești copii să fie recuperați și integrați educațional, cu fondurile obținute la Festivalul Brazilor de Crăciun, o ediție mai necesară ca oricând.

Situația copiilor vulnerabili s-a degradat constant în ultimele luni, odată cu evoluția pandemiei și a impunerii unor restricții sociale, care pentru ei s-au tradus în marginalizare și, în foarte multe cazuri, în restricționarea dreptului la educație.

Astfel, potrivit studiului Salvați Copiii “Impactul crizei COVID 19 în educația copiilor”, din luna aprilie 2020, realizat în rândul beneficiarilor programelor socio-educaționale ale organizației:

  • 36% dintre respondenți afirmau că nu au putut procura produse sau alimente de strictă necesitate;
  • 50% dintre familii spuneau că au fost nevoite să reducă cheltuielile. Produsele de îngrijire și alimentele au fost principalele cumpărături afectate;
  • Sub 20% dintre familii aveau acces la internet de pe laptop, dektop sau tabletă.

În luna iulie, după perioada stării de urgență, în care școlile au fost închise și accesul la educație a fost sistat pentru copiii din medii socio-economice precare, analiza ”Impactul Covid-19 asupra copiilor din România” arată că:

  • 47% dintre copii au avut la îndemână doar telefonul mobil pentru participarea la cursurile online, iar 27,2% dintre copii au avut materii școlare neacoperite pe durata suspendării cursurilor.
  • Pentru 3 din 10 elevi au apărut întreruperi în procesul educaţional.
  • Copiii de vârste mici, în special din ciclul primar de studii, au resimţit mai puternic impactul negativ al izolării. Adolescenţii spun într-o măsură semnificativ mai ridicată că s-au simțit singuri, triști sau furioși.

Imediat ce autoritățile au permis, Salvați Copiii România a organizat clase de educație remedială, pentru a restabili dreptul la educație al copiilor vulnerabili. Cu toate acestea, noile măsuri de închidere a școlilor și de mutare a cursurilor în mediul online nu au găsit sistemul național de învățământ mai pregătit, mai ales în ceea ce privește garantarea accesului egal și nediscriminatoriu la educație, pentru toți copiii.

Astfel, ancheta din septembrie[1] a relevat că:

  • 28% dintre copii nu dețin toate resursele materiale necesare învățământului online.
  • 43% dintre cadrele didactice nu dețin toate resursele materiale necesare învățământului online.

Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România: ”Într-o situație de criză sanitară și socială generalizate, acești copii vulnerabili au fost împinși la marginea societății. Au dispărut din școli, neavând tabletă sau acces la internet, iar accesul la servicii sociale de bază le-a fost restricționat.

Este imperios necesar ca solidaritatea noastră să restabilească drepturile acestor copii, care sunt astăzi sacrificați. Consecințele situațiilor de discriminare sunt extrem de grave, pentru întreaga societate.”

Părăsirea timpurie a școlii[2] reflectă incapacitatea statului de readucere la școală a copiilor, România înregistrând un procent de 15,2% al tinerilor între 18-24 de ani care au finalizat doar 8 clase sau mai puțin, deși ținta fixată de România, în 2010, a fost de reducere a acestui fenomen până la 11,3% până la sfârșitul acestui an. 

FESTIVALUL BRAZILOR DE CRĂCIUN: PROBA DE AUR A SOLIDARITĂȚII

Într-un context dificil pentru întreaga societate, Festivalul Brazilor de Crăciun devine polul solidarității. Cea de-a XX-a ediție va fi proba de foc prin care designeri, artiști, companii și susținători demonstrează că distanțarea socială nu înseamnă izolarea celor mai vulnerabili dintre noi: copiii.

În cele două decenii în care cauza educației copiilor a fost susținută prin intermediul Festivalului Brazilor de Crăciun, Salvați Copiii România a readus în școală 46.485 de copii, dintre care în programe de tip Grădiniță estivală 8.601 de copii, în programe de tip Școală după Școală 33.508  de copii, iar în programul A Doua Șansă 4.376 de copii, reușind să strângă cu ajutorul companiilor suma de 6.047.800 de euro.

Artiștii care au creat brazi unici, pentru această ediție, sunt: Felix Aftene, Aitch, Smaranda Almășan, Andreea Bădală (MURMUR), Ana Bănică, Nicu Bocancea & Florăria Iris, Adina Buzatu, Ștefan Câlția, Daniel Codrescu, Ștefan Radu Crețu, Irina Dragomir, Anca Fetcu Lupu, Gheorghe Fikl, Omid Ghannadi, Teodor Graur, Laura Hîncu & Mastercard, Hamid Nicola Katrib, Doina Levintza, Raluca Mărginean & Daniela Bahnaru, cu sprijinul Mara Mura, Ana Mohonea & Maria Mohonea – Architectural Christmas, Dorin Negrău, Dhaniel Nora, Christian Paraschiv, Adela Pârvu, Obie Platon, Șerban Porupca, cu sprijinul Rogue8 & Amourette, Alexandru Rădvan, Octav Roman, Smiley, Iulia Totoianu & Libris.ro.

Acestora li se va alătura bradul Salvați Copiii, realizat de Ștefania Mircea și o parte dintre copiii din programele Salvați Copiii.

 

SPONSORII Ediției anunțați până în acest moment:

Sponsor Diamond: Catena

Sponsori Platinum: Mastercard, Carrefour România

Sponsori Gold: BCR, One United Properties

Sponsori Silver: Banca Transilvania, Beautik Haute Parfumerie, Maresi Foodbroker, Pepco, BASF, SKY XS Aircargo.

Mulțumiri speciale: Depozitarul Central.

Festivalul Brazilor de Crăciun este posibil în acest an și prin generozitatea Artmark, partener special al acestei ediții. Brazii unici sunt fotografiați și pot fi văzuți și licitați pe site-ul www.artmark.ro.

Despre Organizația Salvați Copiii: 30 de ani

De 30 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor.

Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului și care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viața acestora. În cei 30 de ani de activitate, peste 2.200.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

[1] Studiu privind opiniile partenerilor educaționali cu privire la condițiile de începere a anului școlar 2020-2021 în condițiile pandemiei COVID 19 în România.

[2] Părăsirea timpurie a școlii (PTȘ) este definită în România ca procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani care au finalizat cel mult nivelul secundar inferior (echivalentul clasei a opta) și care nu mai urmează nicio altă formă de școlarizare sau formare profesională.

Mai multe articole despre:
festivalul brazilor de craciun