MENIU

Șoferii din România, extrem de anxioși când vine iarna - De ce sunt îngroziți cei de la volan - Top 6 motive 

Majoritatea șoferilor din România sunt extrem de temători când vine iarna. Cel mai recent studiu a arătat de ce sunt cu adevărat îngroziți românii care conduc pe timp de iarnă.

 

Cei mai mulți români care conduc se confruntă cu o stare puternică de anxietate când vine vorba să meargă cu mașina pe timp de iarnă. Șoferii români se declară anxioși la volan în acest anotimp. Ei spun că principala lor teamă o reprezintă drumurile înghețate, potrivit unui sondaj realizat de YouGov în România și alte 8 țări europene, la comanda producătorului de anvelope Good Year, relatează Newsweek.ro.

Aproape 80% dintre șoferii români au declarat că nu se simt în siguranță atunci când conduc iarna în condiții dificile de drum. În timp ce 51% dintre șoferii români își fac griji cu privire la șoselele înghețate iar  37% consideră că drumurile înzăpezite provoacă cea mai multă anxietate.

Printre următorii principali factori care le provoacă șoferilor din România anxietate la volan pe timpul iernii se numără vizibilitatea și teama de greșelile celorlalți șoferi din trafic.

Astfel că 42% dintre șoferii români au menționat vizibilitatea redusă și 26%, precum și teama ca un alt șofer să piardă controlul vehiculului.

În același timp, sub 20% dintre șoferii români, mai exact 18%, susțin că le este mai teamă că vor pierde ei controlul volanului. 

 

Primele măsuri luate de șoferii români când se instalează iarna

 

Cei mai mulți șoferi români - 56% pun pe primul loc anvelopele de iarnă pentru conducerea în acest sezon, mai notează Newsweek.ro.  Pe al doilea loc este nivelul lichidului de parbriz - 51% dintre șoferi îl consideră important și se asigură dacă este potrivit pentru iarnă. Următoarea măsură pe lista șoferilor români când pornesc la drum pe timp de iarnă este curățarea geamurilor - 50%. O parte dintre șoferii români verifică și prognoza meteo înainte de a porni la drum pe timp de iarnă - 44%.

Iar 32% dintre șoferii români intervievați își curăță farurile înainte să plece la drum.

În același timp, 2% au declarat că nu se pregătesc în niciun fel pentru condițiile dificile de iarnă, iar 7% au spus că nu conduc deloc pe timp de iarnă, în condiții dificile.

 

Ce îi ajută pe șoferii români să scape de frica la volan pe timp de iarnă

- Păstrarea distanței regulamentare față de mașina din fața mea: 69%
- Reducerea vitezei: 64%
- Drumuri iluminate: 37%
- Rezervorul plin/bateria mașinii complet încărcate: 35%
- Să îmi acord mai mult atunci când conduc: 31%
- Planificarea atentă a călătoriei: 19%
- Muzica: 10%

 

La studiul realizat de compania YouGov în cele 9 țări europene, inclusiv România, despre condusul în condiții de iarnă, au participat 4.500 de șoferi, câte 500 din fiecare stat: Franța, Germania, Italia, România, Polonia, Suedia, Norvegia, Danemarca și Finlanda.