MENIU

Șofer bulgar, arestat 30 zile pentru că a încercat să transporte prin PTF Calafat droguri în valoare de 8 milioane de lei. Unde era ascunsă marfa FOTO

Șofer bulgar, arestat 30 zile pentru că a încercat să transporte prin PTF Calafat droguri în valoare de 8 milioane de lei/ Poliția Română

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, au depistat într-un camion condus de un cetăţean bulgar aproximativ 40 de kilograme de metamfetamină. Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

"În data de 23.05.2024, în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat Vidin, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion, un cetățean bulgar în vârstă de 52 de ani.

Acesta circula pe ruta Bulgaria–Germania și transporta sticlă, conform documentelor prezentate", au transmis, vineri, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră într-un comunicat.

RECORD de laboratoare ilegale de droguri depistate în Olanda! Șeful departamentului antidrog: Cererea e în creştere

Potrivit acestora, cu ocazia efectuării controlului, poliţiştii de frontieră împreună cu omologii bulgari au descoperit în interiorul cabinei, disimulate în capitonaj, mai multe cutii de plastic (caserole) în care se afla o substanță solidă sub formă de cristale.

"În cauză, au fost sesizaţi polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, iar în urma inventarierii au fost descoperite 40 cutii din material de plastic ce conțineau cantitatea totală de aproximativ 40 kg de substanță, în valoare de aproximativ 8 milioane lei", mai arată comunicatul citat.

În aceeași zi, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea șoferului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc și trafic intern de droguri de mare risc.

Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.

Percheziții într-un dosar uriaș de trafic de droguri, la Timiș: 16 persoane au fost reținute

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Mai multe articole despre: