MENIU

ȘOCANT: copil de 6 ani, transportat de urgență la spital cu arsuri pe faţă şi corp. Ar fi aruncat o sticlă cu benzină pe foc

Foc - imagine de arhivă

Incident șocant într-o localitate vasluiană. Un copil în vârstă de şase ani a fost preluat, duminică seara, de un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD, cu arsuri la faţă şi torace după ce a aruncat o sticlă cu benzină pe foc.

"Echipajul ambulanţei TIM a fost solicitat să intervină în localitatea Buda, comuna Oşeşti, pentru salvarea vieţii unui copil în vârstă de şase ani care a suferit arsuri după ce a aruncat un recipient cu benzină în foc. La sosirea echipajului de intervenţie a fost găsit un copil care suferise arsuri pe faţă şi pe corp. Copilul a primit primul ajutor şi este transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit salvatorilor, copilul a suferit arsuri de gradul II. El va fi evaluat medical, urmând să se stabilească dacă se impune transportul la o altă unitate sanitară.

Poliţiştii au demarat cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul.

Mai multe articole despre:
copil arsuri benzina foc