Şocant: Adolescenta ucisă cu 30 de lovituri de cuţit refuzase "avansurile" presupusului criminal
Ies la iveală noi detalii şocante şi macabre în cazul adolescentei ucise cu 30 de lovituri de cuţit. Principalul suspect, tot din Botoşani, are 16 ani şi ar fi comis oribila crimă pentru că făcuse o pasiune pentru Petronela, iar ea nu a răspuns avansurilor pentru că era într-o altă relație, potrivit botosaneaul.ro.
Potrivit surselor din rândul anchetatorilor, nu este clar de ce tânăra a acceptat să plece alături de tânăr. Chiar şi în legătura cu ipoteza că agresiunea să fi avut loc în alt loc există păreri împărţite, pentru că e greu de de crezut că, pe timp de zi, tânărul ar fi putut duce un corp inert în păduricea unde a fost descoperit, fără ca cineva să observe.
Suspectul avea o altă relație cu o tânără, însă era îndrăgostit de Petronela, mai scrie botosaneaul.ro. De altfel, o altă variantă este aceea că tânărul ar fi ucis-o pe Petronela pentru că aceasta i-ar fi jignit prietena. În acelaşi timp, tînărul era pasionat de fotografie şi chiar avea o pagină specială pe o reţea de socializare.
Imediat după ce în presă au apărut fotografii ale minorului reținut în cazul omorului de la Pacea, precum și numele acestuia, internauții au început să posteze mesaje extrem de dure, atât împotriva presupusului făptaş, cât şi a prietenei sale, potrivit stiri.botosani.ro.
Furia este accentuată și de faptul că tânărul i-ar fi transmis mesaje de iubire prietenei sale chiar și după ce ar fi comis crima.
De asemenea, pe rețelele de socializare apare și un mesaj care i-ar fi aparținut adolescentului, prin care acesta își lua rămas bun de la cei cunoscuți, anunțând că își va pune capăt zilelor.
Cei care îl cunosc spun că mesajul a fost scris în urmă cu câteva zile, dar că a fost șters la nicio oră de la postare.