ȘOC în USR-PLUS! Un candidat la parlamentare a plecat la PSD. Cum își explică alegerea și ce acuzații aduce foștilor colegi
George Botoran, candidat la alegerile parlamentare, a anunțat că se înscrie, culmea, în PSD! Politicianul acuză USR-PLUS că ”a alunecat spre populismul în care se furișează majoritatea politicienilor obosiți și neinspirați”. Criticat aspru de cei care l-au votat, acesta și-a explicat alegerea, joi, într-o intervenție la Realitatea Plus.
”Invitația de a mă alătura PSD o am de vreun an și jumătate, dar mi-am propus să duc la capăt acțiunile pe care mi le-am propus. Nu s-a putut. Am avut o discuție cu președintele CJ Vrancea și ce mi-a prezentat mi-a plăcut ca proiect de viitor.
Momentan, nu avem luxul unor ideologii foarte bine diferențiate. România are nevoie de reforme pe toate palierele.
Din câte știu, nu am avut guvern integralist de vreo zece ani, cred că soluția ar fi să rămână doar două partide mari.
M-am înscris în PSD ca să repar, aici am găsit un mediu prielnic ca să fac ceva.
Momentan, m-am dus în opoziție. Am încredere că PSD este într-o etapă de reconstrucție în care să poată livra ceva populației”, a declarat Botoran la Realitatea Plus.
În mesajul postat recent pe Facebook, în care și-a anunțat demisia din USR-PLUS, acesta a precizat că se alătură ”celor buni și recunoscători”.
”Prima mea experiență politică s-a încheiat. Am ales cu câțiva ani în urmă să mă alătur unui grup politic nou, cu aspirații spre modernitate și spre eficiență politică. M-am poziționat la nivelul implicării totale atât în viața de partid, cât și în campaniile publice care au urmat. Nu sunt un om care să stea în umbra altora pentru a vâna oportunități de a înainta. Nu sunt însă nici dintre cei care urmăresc pe cei așezați în umbră pentru a vâna poziții nemeritate și nemuncite. Până la urma urmei, doctrinar, grupul căruia mă alăturasem a alunecat spre populismul în care se furișează majoritatea politicienilor obosiți și neinspirați. Și a mai alunecat de pe malul meritocrației, cu care se lăuda la debut, în șanțul cumetriilor și al proiectelor cu mize mici, extrem de personale”, a scris acesta pe Facebook.
Botoran a precizat că va continua să facă politică într-un mediu ”mai dinamic și mai apropiat de valorile” sale.
”Sunt un om de afaceri, educat și format la școala societăților cu performanțe reale în toate domeniile. Îmi place acțiunea la capătul căreia așteptă întotdeauna un succes și îmi place să mă dedic cauzei celor mulți. Sunt cu siguranță un social-democrat cu o biografie destul de bogată în acțiuni civice și de sprijin a celor aflați în nevoie. Îmi plac planurile politice generoase, dedicate înfăptuirii marilor speranțe naționale și îmi place activitatea într-o echipă adevărată, pusă pe muncă prin perfecționare continuă și prin respect pentru munca fiecarui om din echipă. Social-democrația românească este extrem de ofertantă în acest sens, iar grupul social-democraților vâlceni, din care mă bucur să fac parte începând de acum, este unul dintre cele mai unite și mai performante din România. Mă alătur lor cu convingerea că vom face foarte multe lucruri bune împreună!”, a mai scris fostul membru USR-PLUS.