Șoc în lumea muzicii - Michael Bolton, operat de urgență pentru îndepărtarea unei tumori pe creier
Michael Bolton a declarat că se recuperează acasă după o operaţie reuşită, în perioada Crăciunului, de îndepărtare a unei tumori cerebrale, scrie The Guardian.
Cântăreţul şi compozitorul american a declarat că "lucrează din greu pentru a-şi accelera" recuperarea, dar diagnosticul şi operaţia au însemnat că trebuie să ia o "pauză temporară de la turnee".
Într-o declaraţie postată pe Instagram, el a spus: "Chiar înainte de sărbători, s-a descoperit că am avut o tumoră pe creier, care a necesitat o intervenţie chirurgicală imediată.
"Mulţumită echipei mele medicale incredibile, operaţia a fost un succes. Acum mă recuperez acasă şi sunt înconjurat de dragostea şi sprijinul extraordinar al familiei mele".
Cântăreţul, câştigător a două premii Grammy, a declarat că îşi va dedica timpul şi energia recuperării în următoarele câteva luni.
Bolton, în vârstă de 70 de ani, urma să cânte la 1 februarie la Teatrul Murray de la Ruth Eckerd Hall din Florida, urmând să aibă şase concerte în februarie, înainte de trei în martie şi aprilie.
Nu se ştie încă dacă Bolton va putea fi cap de afiş la O2 Arena din Londra, cu invitata Bonnie Tyler, în 25 iulie, aşa cum era programat.
Comunicatul a adăugat: "Este întotdeauna cel mai greu lucru pentru mine să-mi dezamăgesc fanii sau să amân un spectacol, dar nu vă îndoiţi că muncesc din greu pentru a-mi accelera recuperarea şi pentru a mă întoarce în curând pe scenă. Sunt mai mult decât recunoscător pentru toată dragostea şi sprijinul pe care mi le-aţi arătat cu generozitate de-a lungul anilor. Să ştiţi că păstrez mesajele voastre pozitive în inima mea şi vă voi oferi mai multe noutăţi de îndată ce voi putea".