MENIU

Slovacia - START în vaccinarea împotriva COVID-19. Este a treia țară din UE, după Germania și Ungaria care a început, sâmbătă, campania de vaccinare

coronavirus Foto: Pixabay.com

Slovacia este a treia ţară din Uniunea Europeană, după Ungaria şi Germania, care a început, sâmbătă, campania de vaccinare împotriva COVID-19.

 

Slovacia a început campania de vaccianre după ce a primit primele 10.000 de doze ale vaccinului Pfizer-BioNTech.

Expertul în boli infecţioase Vladimir Krcmery a fost primul slovac vaccinat într-un spital din Nitra, un oraş istoric din vestul ţării, informează AFP, potrivit Agerpres.

În total, Slovacia a comandat 18 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19.

Angajaţii din infrastructura critică, profesioniştii din domeniul sănătăţii şi personalul instituţiilor de protecţie socială vor fi primii vaccinaţi.

Restul populaţiei va trebui să aştepte până la Paşte probabil, pentru a putea beneficia de vaccin, potrivit Ministerului Sănătăţii de la Bratislava.

Slovacia prezintă o evoluție ascendentă a epidemiei de coronavirus, ajungând până sâmbătă la un număr total de 166.649 de cazuri confirmate cu COVID-19, dintre care peste 1.000 confirmate în ultimele 24 de ore. Bilanțul deceselor, de la începutul epidemiei, a ajuns la 1.732, până sâmbătă.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a dat luni, 21 decembrie 2020, undă verde pentru comercializarea vaccinului Pfizer-BioNTech, iar Comisia Europeană a anunţat că duminică, 27 decembrie 2020, poate începe campania de vaccinare.

Slovacia este a treia țară după Germania și Ungaria care au început, sâmbătă, vaccinarea împotriva COVID-19.