MENIU

Situație DISPERATĂ în Italia din cauza incendiilor mistuitoare: O regiune din sud cere stare de URGENȚĂ

Situație DISPERATĂ în Italia din cauza incendiilor mistuitoare: O regiune din sud cere stare de URGENȚĂ

Regiunea Molise, din sudul Italiei, a cerut miercuri declararea stării de urgenţă din cauza incendiilor forestiere devastatoare cu care se confruntă.

Incendiile afectează zone de-a lungul coastei adriatice, dar şi continentale. Preşedintele regiunii Molise, Donato Toma, a explicat că acesta este motivul pentru decretarea stării de urgență.

Au existat cazuri când brigada de pompieri a fost nevoită să evacueze locuinţe şi să transporte oamenii în locuri sigure din cauza incendiilor de vegetaţie, potrivit relatărilor din media.

Și în Sicilia, pompierii se luptau miercuri cu numeroase incendii. Autoritatea pentru protecţie civilă a încadrat întreaga insulă la cel mai înalt nivel de risc pentru incendii. Maxime de 40 de grade Celsius sunt așteptate pentru oraşele Palermo şi Catania.

Aici au fost mobilizați pompieri de pe întreg teritoriul ţării după ce preşedintele regional al insulei a solicitat sprijin din partea autorităţilor de la Roma.

Marţi, în toată Italia au avut loc 530 de intervenţii legate de incendii forestiere, din care peste jumătate produse în Sicilia și în regiunile sudice Calabria şi Apulia.

Aeronave pentru stingerea incendiilor operează în regiunile afectate, inclusiv două trimise din Franţa.

Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că va trimite avioane, elicoptere şi pompieri în Italia, Grecia, Albania şi Macedonia de Nord, pentru a le ajuta să facă față incendiilor de vegetație care au provocat mai mulți morți și pagube semnificative. Ajutorul este mobilizat prin mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene, iar C.E. suportă cel puţin 75% din costurile legate de transport.

UE sare în ajutorul țărilor afectate de incendiile de vegetație devastatoare. Avioane și elicoptere, trimise în Italia, Grecia, Albania şi Macedonia de Nord