Sir Elton John, omagiu pentru Regina Elisabeta în timpul unui concert: Reprezintă o mare parte din viaţa mea şi îmi va lipsi mult
Sir Elton John i-a adus un omagiu Reginei în timpul unui concert ținut la Toronto. Cântărețul este un prieten al Familiei Regale britanice și anul trecut a fost numit în Ordinul Companionilor de Onoare, unde numărul de membri este limitat la 65 de persoane. Publicul de 50.000 de oameni a aplaudat în timp ce o imagine a Reginei a fost afișată pe marele ecran al locului unde a avut loc evenimentul.
Sir Elton John şi-a exprimat "profunda tristeţe" după moartea Reginei.
„A fost o prezenţă care a inspirat şi ne-a condus ţara prin unele dintre cele mai măreţe şi întunecate momente cu graţie, decenţă şi căldură". "Regina Elizabeth reprezintă o mare parte din viaţa mea, din copilărie până astăzi, şi îmi va lipsi mult", a mărturisit artistul.
Mai multe personalităţi din lumea culturii au adus un omagiu unanim Reginei Elizabeth II, printre care Brigitte Bardot şi Franck Dubosc în Franţa, Reese Witherspoon, Russell Crowe, Whoopi Goldberg şi Bette Midler la Hollywood. Doar Liam Gallagher, fostul membru al Oasis, a îndrăznit să publice un mesaj negativ.
Cel mai faimos monarh al lumii, Regina Elizabeth II a murit joi, la vârsta de 96 de ani, la reşedinţa ei scoţiană din Balmoral. Fiul şi moştenitorul ei, Charles, a urcat pe tron la 73 de ani cu numele de Charles al III-lea.