Sinistraţii din Seciurile vor despăgubiri de la SNLO
Cele trei sute de familii sinistrate din Seciurile cer în instanţă ca Societatea Naţională a Lignitului Oltenia să le plătească despăgubiri în bani sau să le reconstruiască locuinţele.
Printr-un decret din 1956, în timpul comunismului, s-a dispus să se dea aproximativ 28 de hectare de pământ lângă Târgu Jiu, pentru strămutarea satului, deci s-a prevăzut că aici se va întâmpla o catastrofă, spun localnicii.
Reprezentanţii Societăţii Lignitul Oltenia au cerut unui expert să facă o expertiză a terenului în zonă şi au înaintat instanţei un raport prin care se stabilea că alunecările de teren au avut cauze naturale.
Procesul ar putea dura câţiva ani, pentru că trebuie realizate foarte multe expertize tehnice. Anul trecut în luna mai, într-o singură noapte alunecările de teren au distrus mai bine de o sută de case din Seciurile şi au avariat alte aproximativ două sute.