Sindicaliştii, mari speranţe după vizita preşedintelui Macron
Reprezentanții Blocului Național Sindical consideră că vizita președintelui Franței, Emmanuel Macron, ar putea marca repoziționarea României cu privire la subiectul "extrem de sensibil" legat de detașarea lucrătorilor.
"BNS speră ca eventuala discuție a acestui subiect dintre Președinții României și Franței să reprezinte un moment care să genereze deschiderea unui cadru transparent de dialog și consultare cu actorii economici și sociali reprezentativi, în vederea efectuării unei analize pertinente asupra consecințelor revizuirii Directivei, marcând o poziționare corectă a României cu privire la tema pieței muncii din Comunitatea Europeană, totodată reprezentând o repunere pe făgașul unei normalități, egalități și mai ales echități pe care românii le așteaptă în ceea ce privește remunerarea pentru munca prestată în spațiul comunitar", se menționează în comunicat.
BNS precizează că susține propunerea de modificare a directivei Parlamentului și Consiliului European din 16 decembrie 1996, privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii motiv pentru care nu este de acord cu punctul de vedere al României, care susține că modificarea este prematură.
"Precizăm că Blocul Național Sindical susține propunerea de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996, privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii, drept urmare nu este de acord cu punctul de vedere al României (semnatară a unei scrisori comune, alături de Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Lituania, Letonia, Polonia și Slovacia, prin care se susținea că revizuirea Directivei din 1996 este prematură), deoarece a fost un punct de vedere politic, asumat de către ministrul muncii din Guvernul României, fără o consultare prealabilă a partenerilor sociali reprezentativi", afirmă reprezentanții BNS.
De asemenea, BNS mai menționează în comunicat că durata maximă a detașării ar trebui stabilită de statul membru gazdă, cu consultarea partenerilor sociali reprezentativi.