Sindicaliștii din Sănătate amenință cu proteste de săptămâna viitoare. LISTA nemulțumirilor SANITAS în timpul epidemiei COVID-19
Sindicaliștii din Sănătate cer o întâlnire cu autoritățile, la care să participe și premierul Ludovic Orban pentru a rezolva problemele cu aprovizionarea cu materiale și echipamente de protecție anti-COVID, lipsa de personal, cu activitatea din spitale, dar și cu acordarea stimulentelor financiare COVID. Federația Sanitas a anunțat declanșarea grevei japoneze de săptămâna viitoare dacă nu va avea loc dialogul pe care-l cer.
Federaţia SANITAS ameninţă cu declanşarea grevei japoneze din 7 octombrie, dacă până atunci sindicaliştii nu vor fi chemaţi la discuţii de către autorităţi. Decizia a fost luată la Consiliul Național al Federației SANITAS, desfășurat joi, 1 octombrie. Federaţia numără, la nivel naţional, peste 100.000 de membri.
Consiliul Naţional al Sanitas a analizat principalele probleme pe care le au în prezent angajaţii din Sănătate, potrivit unui comunicat al Federaţiei,
Printre principalele probleme semnalate de sindicaliști se află „întârzierea nepermisă în acordarea drepturilor salariale cuvenite şi/sau acordarea neunitară a acestora la nivelul aceluiaşi tip de unităţi sanitare/de asistenţă medico-socială/de asistenţă socială şi/sau pentru acelaşi tip de activitate” şi „organizarea deficitară a circuitelor/activităţilor specifice în spitalele COVID/suport COVID, chiar şi după 7 luni de la începutul pandemiei, situaţie care duce inevitabil la infectarea la locul de muncă a colegilor noştri”.
De asemenea, angajaţii acuză lipsa unei continuităţi în aprovizionarea cu materiale şi echipamente de protecţie sau că faptul că acestea sunt insuficiente sau de proastă calitate. Ei susţin că „sunt obligaţi de foarte multe ori să îşi continue activitatea chiar şi după infectare din cauza lipsei acute de personal”.
LISTA DE REVENDICĂRI SANITAS
„1. Punerea în aplicare a legislaţiei cu caracter salarial, în vigoare la această dată.
a. Acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile sanitare, serviciile de ambulanţă, DSP-uri, medicina şcolară, unităţile de asistenţă medico-socială, care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2.
b. Acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile de asistenţă socială care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2.
c. Acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială conform Legii nr. 56/2020 şi a Ordinului comun 1070/ 94/ 2087/2020.
d. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru tot personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din medicina şcolară.
e. Acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unităţile sanitare şi DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 şi HG nr. 153/2018.
2. Deblocarea posturilor în unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială.
3. Asigurarea echipamentelor/materialelor de protecţie în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecţie a personalului expus infectării cu noul virus.
4. Acordarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a salariilor prevăzute de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială.
5. Calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială.
6. Relansarea dialogului social real la toate nivelurile”, potrivit comunicatului de presă SANITAS.