MENIU

Simona Halep a scos două milioane din buzunar pentru asta

Simona Halep a cumpărat o pensiune de patru stele în Poiana Braşov şi un hotel în centrul istoric al Braşovului. 

Potrivit unor surse de piaţa imobiliară locală, jucătoarea de tenis a plătit pentru cele două proprietăţi 2 milioane de euro. Jucătoarea de tenis Simona Halep a cumpărat două proprietăţi în Braşov.

După ce ani la rând a venit în cantonament sau vacanţă în Poiana Braşov, a achiziţionat o pensiune de patru stele în staţiune.

Este vorba despre pensiunea Drachenhaus, cunoscută mai mult sub denumirea de Heraldic Club, situată chiar la intrarea în Poiana Braşov.

Pensiunea are 24 de camere şi apartamente cu vedere spre Masivul Postăvaru. O cameră costă, în acest moment, 100 de euro pe noapte.

La pachet cu pensiunea din Poiana Braşov, Simona Halep a cumpărat şi hotelul Drachenhaus din Braşov, situat pe strada Nicolae Bălcescu, chiar în centrul istoric.

Pentru cele două proprietăţi Simona Halep ar fi plătit 2 milioane de euro, potrivit unor surse de pe piaţa imobiliară.

Mai multe articole despre:
hotel Simona Halep