MENIU

Sicriul cu trupul neînsufleţit al actriţei Draga Olteanu Matei a fost depus la cinematograful ”Mon Amour”. Când vă fi înmormântată regretata artistă

Momente pline de emoție la Piatra Neamț. Sicriul cu trupul neînsuflețit al marii artiste Draga Olteanu Matei a fost adus la Cinematograful Mon Amour, chiar pe scena unde actrița a jucat ultimele piese alături de colegii care au iubit-o atit de mult. De astazi, toti cei care au admirat-o iși pot lua rămas bun de la cea care a fost și va rămâne o personalitate unică a teatrului și filmului romanesc.

La orele amiezii, cortegiul cu trupul marii actrițe a părăsit curtea spitalului Sfântul Spiridon din Iași în aplauzele trecătorilor și a pornit către Piatra Neamț, locul de suflet unde Draga Olteanu Matei s-a mutat acum 14 ani. Acolo, sicriul a fost depus pe un catafalc amplasat pe scena Cinematografului „Mon Amour".

Cei care au cunoscut-o și au îndrăgit-o pe Draga Olteanu Matei au venit să își ia rămas bun.

Regretata artistă vă fi înmormântată duminică, la Cimitirul "Eternitatea" din Piatra Neamţ.

Draga Olteanu Matei a murit la vârsta de 87 de ani

Actrița Draga Olteanu Matei a murit în noaptea de marți spre miercuri. Aceasta era internată de câteva zile la la terapia intensivă a Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie a Spitalului “Sf Spiridon” din Iaşi după o Hemoragie Digestiva Superioară.

Draga Olteanu a fost o apreciată actriță de comedie, a jucat pe scena Teatrului Național București și în numeroase filme și la televiziune. Reprezentantă a generației de aur a teatrului românesc a avut un palmares foarte bogat. A jucat în 90 de filme, în peste 50 piese de teatru și 100 roluri în Televiziune. 

Mai multe articole despre:
draga olteanu matei