Şi-a urât tatăl 30 de ani şi a ajuns exact ca el. Povestea lui Pera Novacovici

"L-am urât pe tata până la 30 de ani pentru că era alcoolic, ne-a părăsit pe mine şi pe mama când eu aveam 9 ani, era total lipsit de ambiţie, i se rupea în general de orice şi era de dimineaţă pânăseara în birt.

Pe scurt, eu la 30 de ani eram un obez care mânca zilnic kebab sau shaorma şi bea cola sau pepsi la sticla de 2,5 litri.

Cu ajutorul lui Sorin, antrenorul de la sală, mi-am dat seama după un chin de vreo 6 luni, că de fapt sunt EXACT ca şi tatăl pe care l-am urât timp de 30 de ani şi pe care nu suportam să îl văd cum duce sticla sau paharul de alcool la gură.

Oare de ce crezi că nu suportam să îl văd ducând la gură alcool?

Exact.

Pentru că ŞI EU duceam la gură mâncarea. Diferenţa dintre mine şi tata era doar substanţa. La el alcool, la mine junk food.

Comportamentul era identic, automințirea era identică, emoţiile erau identice.

Eu devenisem TATA. Mai mult, uram acea parte din mine şi când îl vedeam pe tata mă vedeam pe mine cu toate defectele lui şi nu puteam suporta ce îmi arată oglinda.

E nasol uneori să priveşti oglinda, nu-i aşa?

Cum e să îţi dai seama la 30 de ani că nu eşti cu nimic mai bun decât tatăl pe care l-ai urât până atunci?

Ca să fie distracţia completă, deşi eu mă credeam mai bun decât tata pentru că eu mă consideram ambiţios, cu visuri şi nu beam alcool, de fapt eram mai slab ca el.

Eu aveam educaţie, eram psiholog, aveam internet, aveam prieteni de calitate, aveam bani să plătesc antrenor la sală, aveam toate condiţiile şi tot nu reuşeam să câştig bătălia.

Oare cum era bătălia aceasta pentru tata care nu doar că nu avea nimic din ce aveam eu, dar trăia în mizerie şi abandonat de toţi, inclusiv de mine?

Tata era mai erou decât mine!

Şi atunci mi-am dat seama că mai am mult de lucru până când să ajung să am tăria tatălui meu, şi abia apoi poate să sper să pot fi un om mai bun.

Din această revelaţie, am plecat capul smerit, m-am dus la tata la birt urgent cu un taxi, l-am luat în braţe şi i-am spus că îl iubesc, pentru prima oară după 30 de ani. Când l-am îmbrăţişat pe el, m-am îmbrăţişat şi pe mine şi m-am acceptat cu toate slăbiciunile.

Cuvintele următoare ilustrează foarte bine ce am simţit în acel moment:

„Am recunoscut din adâncul fiinţei că suntem cu toţii supravieţuitori în aceeaşi barcă de salvare, indiferent de povestea vieţii fiecăruia. Împărtăşeam toţi aceeaşi dilemă, luptându-ne cu demoni asemănători şi aspirând către ţeluri asemănătoare. Am început să simt puterea sprijinului şi a iubirii pe care le aveam de oferit unii altora.” – Christina Grof.

 

Când am devenit smerit, văzându-mi slăbiciunile, în acelaşi timp, mi-am văzut potenţialul şi puterea.

Da, sunt slab, dar sunt echipat cu tot ce am nevoie ca să reuşesc.

Din acel moment, în loc să îl urăsc pe tata, am început să îl ADMIR.

Admirându-l, am putut să învăţ de la el.

Ei bine, dacă de la un om ca şi tatăl meu pot să învăţ, mi-am dat seama că de la oricine pot să învăţ şi din acel moment, în orice om găsesc ceva ce pot admira.

Poate te întrebi ce poţi învăţa de la un alcoolic pe care societatea îl consideră un ratat, aşa cum era tata.

După ce m-am împăcat cu el, a mai trăit 2 ani şi am avut o relaţie tată – fiu extraordinară. Deşi am fost împăcat cu moartea lui, îmi lipseşte.

Întreaga mea viaţă, de la relaţia cu soţia, la relaţiile de prietenie şi afaceri, la rezultate şi ritmul meu de evoluţie, au crescut în calitate într-un timp foarte scurt, de doar 5 luni de zile.

Şi totul a plecat de la o lecţie primită de la tata, care nici măcar nu mai este pe această planetă.