Şi-a comandat rochia de mireasă, dar când a primit coletul... "Îmi venea să o rup!"
Credea că va avea o rochie de mireasă de vis! Nici prin cap nu i-a trecut însă că, în momentul în care va deschide cutia, cea mai frumoasă zi din viaţa ei va deveni cea mai oribilă!
Monisha Rajesh credea că a găsit rochia perfectă pentru nuntă, într-un magazin online. Fără să stea prea mult pe gânduri, a cumpărat-o! Era albă, lungă şi vaporoasă, cu o broderie fină de dantelă... Un vis!
Când a primit coletul, însă, Monisha a avut un şoc! Rochia nu semăna deloc cu ce comandase. În realitate, primise o cârpă albă, transparentă, croită parcă din resturi de material...
Când a văzut că pe colet scria "Made in China", tânăra a fost extrem de supărată. Potrivit site-ului de pe care o cumpărase, rochia trebuia să fie fabricată în California.
"Era o vâscoză ieftină... Îmi venea să o rup! Părea un costum de Halloween pentru copii şi nimic mai mult! Era doar o copie, şi încă una de nepurtat!", a spus Monisha.
Şi, de parcă nu era de ajuns, tânăra a aflat că site-ul nu primeşte retururi.