Sfidarea pentru Vatican, peste o sută de preoți germani oficiază căsătorii unisex
Peste o sută de preoţi catolici germani sfidează o interdicție recent reafirmată de Vaticanul și au lansat luni o vastă acţiune prin care binecuvântează căsătorii între persoane de acelaşi sex, alăturându-se iniţiativei ”dragostea câştigă”, lansată de către preoţi, diaconi şi voluntari.
”Ne ridicăm vocea şi spunem: vom continua să-i susţinem pe toţi cei care se angajează într-o viaţă comună şi le vom binecuvânta uniunea”, subliniază organizatorii pe internet, potrivit Reuters, citat de news.ro.
Nu numai căsătoriile unisex vor fi oficiate, ci și cele între persoane divorțate, cărora tradiția catolică nu le mai permite binecuvântarea unui preot.
Campania, criticată de adunarea episcopilor, va continua timp urmează să continue timp de mai multe zile. Mișcarea este privită cu foarte multă neîncredere atât de Vatican, cât și de prelaţii germani mai conservatori.
Pe de altă parte, imaginea Bisericii Catolice este grav afectată de o scădere a numărului de enoriași, ca urmare a scandaluror de pedofilie din interior.
Mai multe articole despre:
casatorii unisex
casatorii gay
casatorii intre persoane de acelasi sexi
vatican