MENIU

Sfârşit dramatic. O tânără de 19 ani a murit într-un accident teribil

Sfârşit dramatic. O tânără de 19 ani a murit într-un accident teribil

O tânără de 19 ani din Oţelu-Roşu a murit în noaptea de marţi spre miercuri într-un accident rutier în care alţi patru tineri au fost răniţi uşor. Potrivit poliţiştilor, fetei care a murit şi care se afla la volan nu i-a fost fatal impactul maşinii cu o ţeavă de gaz, ci o bucată de lemn intrată prin parbriz.

Un grav accident de circulaţie petrecut noaptea trecută în zona localităţii Măru din judeţul Caraş-Severin i-a fost fatal unei fete de 19 ani din Oţelu Roşu. Tânăra, care se afla la volan, se întorcea alături de mai mulţi colegi de la un alt coleg al lor, iar, la un moment dat, Daiana Carmina a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina, un VW break, într-o ţeavă de gaz, lovind şi o troiţă. În urma impactului, tânăra aflată la volan a murit pe loc, o altă fată s-a ales cu fractură de mandibulă, iar ceilalţi tineri au suferit răni uşoare.
 
Potrivit şefului Poliţiei Rutiere Caraş-Severin, Decebal Davidoiu, din primele cercetări accidentul s-a produs pe fondul vitezei, al lipsei de experienţă şi, foarte probabil, din cauza neatenţiei în condus. Decebal Davidoiu a declarat, însă, că principala cauză a decesului fetei nu a fost impactul puternic, ci un lemn dintr-un gard care a intrat prin parbriz şi a lovit-o pe fată direct în cap. „În momentul impactului fata purta centură de siguranţă, rezultatul necropsiei arătând că leziunea de la cap este singura. Bucata aceea de lemn i-a fost fatală”, a declarat Davidoiu, potrivit adevarul.ro.
 
Daiana Carmina era în clasa a XII-a la liceul din Oţelu Roşu. Recent a avut banchetul şi urma să susţină Bacalaureatul. Potrivit unor cunoscuţi, tânăra avea o situaţie materială bună, părinţii ei lucrând în Germania, unde au şi moştenit o locuinţă. Aceleaşi surse au mai arătat că fata era extrem de populară. Acest lucru se vede şi de pe profilul de Facebook al fetei, acolo unde sute de prieteni au scris mesaje de condoleanţe.
Mai multe articole despre:
accident maşină tânără