MENIU

Sexul slab? Un mit. Cu ce le sunt femeile superioare bărbaților

Femeile tind să uite durerea experimentată mai repede decât bărbații, a confirmat un nou studiu realizat pe șoareci și oameni.

Rezultatele acestui studiu contrazic clar concepția generală că reprezentantele sexului frumos sunt mai sensibile la durere decât reprezentanții sexului tare.

Studiul, condus de cercetătorii de la Universitatea din Toronto, Mississauga (UTM), a arătat ca bărbații și femeile își amintesc de episoadele dureroase prin care au trecut în mod diferit. În vreme ce masculii (oameni și șoareci deopotrivă) își aminteau clar durerea și o retrăiau cu toată ființa lor, ființele de sex feminine testate păreau să uite detaliile dureroase și să nu mai fie deloc influențate de respective întâmplare dureroasă.

Cum a fost efectuat studiul? În primul stadiu, toți subiecții au fost duși, pe rând, într-o cameră unde au "le-au fost administrate doze mici de durere". Apoi subiecții umani au fost puși să facă exerciții sportive în timp ce purtau o manșetă de tensiometru puternic strânsă de braț, în vreme ce șoarecilor li s-a făcut câte o injecție cu oțet diluat, care să le dea dureri de stomac, vreme de 20 de minute.

Chemați a doua zi, toți subiecții au fost supuși aceleiași dureri. Rezultatul? Evaluând gradul de durere la care au fost supuși, bărbații au spus că este mult mai mare decât au făcut-o cu o zi înainte, și mai mare decât au spus femeile că este – deși intensitatea a fost aceeași în ambele zile, atât la bărbați cât și la femei.

"Rezultatele acestui studiu ne vor ajuta să înțelegem cum durerea este amintit și să fim capabili să ajutăm unii pacienți prin tratarea mecanismelor din spatele amintirilor în mod direct", a spus autorul principal al studiului, Loren Martin, asistent universitar la UTM. 

Sursa

Mai multe articole despre:
femei studiu duerere